25.02.2015 00:09

"Mamaie" nu se lasă


Galerie foto

COSTIN MIHAI

 


 

Faptul că Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște a decis neînceperea urmăririi penale în cazul lui Sică Bârdeș, după o plângere la care am primit răspuns peste mai bine de un an zile, l-a revoltat foarte tare pe Ioan Nicolae. Este cel care a susținut tot timpul că Bârdeș i-a propus trei salarii avute la Chindia, între timp omul a fost dat afară de la club, pentru a-i găsi un bătăuș care să mă schilodească.

„Mamaie” și-a menținut declarația și în fața anchetatorilor, despre care nu are tocmai cuvinte frumoase. „Am mers de mai multe ori la polițistul de caz să văd în ce stadiu mai este ancheta și am cerut să vin și cu alte declarații. Nu m-a primit niciodată, se eschiva tot timpul, mi-am dat seama că e cusută cu ață albă”. Analizând mai bine ce spune Ioan Nicolae, încep să-i dau dreptate. Rețin că după ce am depus această ultimă plângere împotriva lui Sică Bârdeș, am tot așteptat să mă întrebe și pe mine cineva de... sănătate.

Nu de alta, dar există un martor care a declarat că viața îmi este pusă în pericol. „Am înțeles că Sică a spus despre mine că eram sub influența băuturilor alcoolice la acea discuție, la care au mai asistat Marcel Ghergu și Mugur Porumbacu. Cum să fiu băut, când eram cu mașina și am venit să-mi iau copilul de la masă? Atât îl întreb pe Sică: oare cine era atunci sub influența băuturilor alcoolice? Să aveți grijă în continuare, că nu vă iartă, îl cunosc bine!”.

Voi depune astăzi o contestație împotriva deciziei Parchetului și mă voi adresa cu sesizări instituțiilor centrale. Voi solicita chiar și audiențe la București, asta nu e dreptate.