06.09.2019 00:25

Mall-ul din Târgoviște prinde contur

Mall-ul din Târgoviște prinde contur
Galerie foto

❚ Constructorul a cerut detalii despre stadiul construirii drumului județean de acces la mall, în condițiile în care activitățile de realizare a centrului comercial sunt avansate, urmând ca în perioada următoare să fie predate amplasamentele firmelor ce vor funcționa în incintă ❚ Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Alexandru Oprea, a subliniat faptul că executantul lucrărilor la drumul județean are întârzieri în realizarea investiției din cauza lipsei, în permanență, a resurselor de utilaje și personal în șantier, aspecte constatate de nenumărate ori prin rapoartele de monitorizare, efectuate prin reprezentanții instituției ❚ „Consiliul Județean Dâmbovița a transmis reprezentantului delegat al SC Group Concif SRL, prezent la discuții, obligativitatea ca în cursul săptămânii viitoare să fie suplimentat numărul de utilaje și personal la obiectivul aflat în desfășurare, termenul fiind scadent până la o eventuală reziliere a contractului de lucrări”, au precizat reprezentanții CJD

 

A.V.

 


 

Sala Mihai Viteazul a Consiliului Județean Dâmbovița (CJD) a găzduit, ieri, 5 septembrie 2019, o întâlnire între conducerea instituției, reprezentată de președintele Alexandru Oprea, vicepreședintele Luciana Cristea și conducerea Direcției Generale Infrastructură Locală, cu reprezentanții PK Grizzly – agentul economic beneficiar al investiției de tip mall, din zona UM Gară, SC Group Concif SRL – executantul lucrărilor de realizare a DJ 720 E și dirigintele de șantier al obiectivului. De asemenea, la discuții au fost prezenți și reprezentanți ai Companiei de Apă Dâmbovița. Subiectul analizei, la solicitarea PK Grizzly, a fost stadiul lucrărilor de modernizare a drumului județean, în condițiile în care activitățile de realizare a centrului comercial sunt avansate, urmând ca în perioada următoare să fie predate amplasamentele firmelor ce vor funcționa în incintă, condiționat de existența unei părți carosabile modernizate. Din acest punct de vedere, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Alexandru Oprea, a subliniat faptul că executantul lucrărilor la drumul județean are întârzieri în realizarea investiției din cauza lipsei, în permanență, a resurselor de utilaje și personal în șantier, aspecte constatate de nenumărate ori prin rapoartele de monitorizare, efectuate prin reprezentanții instituției. Alexandru Oprea a precizat faptul că, în ciuda sprijinului acordat executantului de către Consiliul Județean Dâmbovița, împreună cu proiectantul obiectivului, angajamentele asumate, în mai multe rânduri, de către administratorul SC Group Concif SRL în privința reorganizării activităților în șantier nu au fost respectate. Președintele CJD i-a solicitat executantului trecerea investiției din zona UM Gară în vârful listei de priorități, față de celelalte lucrări contractate, aceasta fiind de o importanță și o complexitate mare la nivelul județului, investiție așteptată cu interes de dâmbovițeni, atât din punct de vedere al petrecerii timpului liber, cât și sub aspect economic – prin crearea de locuri de muncă. „Consiliul Județean Dâmbovița a transmis reprezentantului delegat al SC Group Concif SRL, prezent la discuții, obligativitatea ca în cursul săptămânii viitoare să fie suplimentat numărul de utilaje și personal la obiectivul aflat în desfășurare, termenul fiind scadent până la o eventuală reziliere a contractului de lucrări, cu solicitarea în instanță din partea instituției noastre a unor daune-interese pentru nerespectarea clauzelor contractuale. A fost solicitată prezența administratorului Sc Group Concif SRL, în calitate de lider de asociere, la sediul instituției - Cabinet Președinte, în data de 9 septembrie 2019, ora 8:30, în vederea prezentării unui punct de vedere privind urgentarea lucrărilor rest de executat și finalizarea în cel mai scurt timp a investiției de la DJ 720 E”, a precizat Biroul Comunicare, Relații Externe al Consiliului Județean Dâmbovița.

Mall-ul, în stadiu avansat de construcție

Spre deosebire de proiectul construirii drumului județean de acces în zona centrului comercial, mall-ul prinde contur în ritm rapid, iar câteva fotografii elocvente au fost publicate chiar de primarul Târgoviștei, Cristian Daniel Stan, ieri, pe o rețea de socializare. „Proiectul reprezintă una dintre cele mai mari investitii private din regiune, cu o valoare de aproximativ 50 de milioane de euro. Astfel, nu mai puțin de 6 săli de cinema, 1500 de locuri de parcare (inclusiv parcare subterană), un hypermarket de aproximativ 10.000 mp (comparabil cu cel de la Băneasa Shopping City), restaurante, zona de recreere, de practicare a sportului, locuri de joacă pentru copii, toate acestea reprezintă numai câteva dintre reperele proiectului”, a amintit primarul Cristian Daniel Stan.