29.10.2019 00:19

Macron şi Conferinţa pentru Europa

Galerie foto

DAN LUCA

Vă mai amintiţi de “Momentul 1991”? Atunci liderii europeni (din Vest, desigur) se întrebau în ce direcţie să meargă Europa. S-a decis deschiderea spre Est, şi au urmat, treptat, aderările la uniune a fostelor ţări comuniste… Merci Monsieur Mitterrand! Danke, Herr Kohl! De ce actualii conducători europeni nu pot să emită (încă) pretenţii de lideri? Emmanuel Macron are o problemă enormă. Ales triumfal în 2017, cu un discurs pro-european, îşi trăieşte acum realitatea complexă: un preşedinte liberal într-o “ţară de Stânga”, cu doi vulpoi care stau la pândă pentru blocarea realegerii sale în 2022 (Marine Le Pen şi Jean-Luc Mélenchon), cu un parteneriat franco-german la nivel european mai mult de imagine decât de consistenţă, cu o industrie care aşteaptă încă digitalizarea reală, cu un profil energetic ancorat la greu în energia nucleară. Iar peste toate mai sunt şi probleme în a numi un comisar european francez care să dea drumul industriei apărării în UE Îmi place Macron, dar trebuie să schimbe ceva. Dacă el găseşte în ţările din Balcani problema dezvoltării europene actuale, e nevoie de o reevaluare a situaţiei. Răspunsul la naţionalism, nu este mai mult naţionalism, ci o nouă viziune. În martie 2019, preşedintele francez propunea ca în 2020 să se organizeze o Conferinţă pentru Europa, cu scopul de a reinventa proiectul politic european. Această iniţiativă se regăseşte în programul de guvernare propus de preşedinta Ursula von derLeyen, fiind deja alocată comisarei Dubravka Suica responsabilitatea în a dezvolta subiectul. Perfect! Transformaţi Conferinţa pentru Europa într-o dezbatere inclusivă. Nu doar cele 27 de ţări trebuie invitate, ci şi cele în curs de negociere, precum Serbia sau Muntenegru. Iar pentru a da un mesaj clar, trebuie chemate şi Macedonia de Nord şi Albania la dezbateri, pe picior de egalitate cu celelalte ţări europene. S-a realizat acest mecanism cu prilejul Convenţiei Europene de la începutul anilor 2000, de ce să nu repetăm procedura din nou? Asta, desigur, dacă dorim cu adevărat să locuim împreună în UE. Pentru Franţa, dosarul african este mai strategic decât pare la prima vedere. Africa este continentul care aşteaptă o apropiere de Europa, dar nu în cadrul unei politici de Dezvoltare, ci prin lansarea unui adevărat Plan Marshall pentru Africa, aşa cum recent au menţionat unii politicieni. Politica de apărare a UE trebuie dezvoltată şi extinsă chiar şi la continentul african. Să privim acum retrospectiv la Uniunea Europeană. Construcţia recentă, începută doar în anii ’50, are rezultate bune. Proiectul îndrăzneţ al reunificării europene, pornit în 1989, a fost încununat de succes. Pierderea teritoriului britanic nu poate să bucure, iar pentru a face faţă cu succes globalizării, extinderea UE trebuie să continue spre Balcanii de Vest şi, de ce nu, spre Est dacă se poate. Uniunea Europeană are şansa istorică de a îşi extinde influenţaşi spre alte teritorii, consolidându-şi rolul de putere mondială.