21.03.2019 00:19

Măcelul halucinant al prezidenţiabililor

Galerie foto

GEORGE COANDĂ

Aceasta este nu impresia, ci imaginea oripilantă care le produce românilor o imensă lehamite. De trei decenii aşteaptă să se întâmple schimbarea ce şi-au dorit-o, şi pentru care au ieşit la trântă cu regimul comunistceau şist în decembrie 1989, adică o viaţă mai bună, nu neapărat fericită ca-n rai, şi o ţară stabilă şi prosperă economic şi social. Cum n-a fost să fie, se simt cumplit de traşi pe sfoară şi călcaţi în picioare. Şi mai simt pe propria piele cum „clasa politică” le dă cu tifla-n nas, continuând să-şi facă nepedepsită mendrele, fiind uitate, imediat după închiderea urnelor, voturile cu care, în funcţie de afectivităţile politice ale electorilor, au fost trimişi/mandataţi „aleşii neamului” în Parlamentul României. De aici, în conştiinţa publică a pătruns adânc ideea că, mai cu seamă preşedintele republicii, aleşii nu sunt, de fapt, aleşi de ei, marea masă a amărăştenilor patriei, ci de „forţele oculte” din afara graniţelor şi, ca atare, de ce ar mai da fuga la secţiile de votare. Şi în cazul lui Klaus Werner Iohannis, ineficientul chiriaş de la Cotroceni, căci imaginea asta s-a înfipt, de un cincinal, în capul românilor (şi atunci cum Dumnezeu de mai stă cocoţat în fruntea sondajelor!?), persistă opinia că, de fapt, l-a ales... Angela Merkel. Să trecem mai departe. Bătălia prezidenţialelor din acest an deja o percepem ca pe un măcel aţâţat de amintitele „forţe oculte”. Pentru că, a se vedea, probabilii/posibilii „catindaţi” la fotoliul cotrocenist s-au şi aruncat, fără mamă, fără tată, în datul sub centură, şi la gioale, în căutarea bubelor în cap şi a acului în carul cu fân, de pildă, cât... securism există în biografia lui Iohannis, pe care unii analişti/speculatori politici îl văd retras din cursă la ordinul „forţelor oculte”(!?), dar şi a lui Liviu Dragnea (cică omul lui Putin şi al Mossad!), Dacian Julien Cioloş (omul serviciilor secrete ale „cocoşului galic”), Călin Popescu Tăriceanu (omul Ungariei, apropo de cedarea „moştenirii Gojdu” de la Budapesta şi de cuvântarea sa în maghiară la congresul UDMR) şi al câtor se vor mai înscrie pe turnanta către Cotroceni şi vor mai fi o grămadă. Şi vom fi, sideraţi, martorii unui măcel între competitori ca la balamuc. În favoarea naţiunii române? Şi iar mă întorc la opinia persistentă a alegătorului român: noi votăm cu cine vrem şi iese... cine trebuie! Aşa să fie oare?