17.01.2023 00:20

Mașa și Ursul (II)

Mașa și Ursul (II)
Galerie foto

Se vede de la o poștă că, pus cu spatele la zid, ursul de la Kremlin vede și simte că până și minuscula Basarabie îi scapă dintre labe, căci ar fi vrut-o un fel de lovitură de cuțit în spatele Ucrainei cu ajutorul partidelor proruse voronisto-dodoniste-șoriste dacă ar reuși s-o doboare pe Maia Sandu.

Cât privește „generozitatea” rusească, invocată de vuvuzeaua externist-lavronistă Maria Zaharova, n-a fost să fie altceva decât un laț malefic în care a fost ținută așa-zisa Republică Moldova – o invenție teritorial-administrativă bolșevic-stalinistă subminată de cancerul ocupației transnistrene - Kremlinul trăgând speranța s-o reîncarcereze în „imperiul răului”, așa cum l-a văzut Ronald Reagan, pe care țarul Putin îl vrea întors de la „groapa istoriei” prin foc și sânge și moarte nucleară.

Grațioasa vuvuzea muscălească a mințit prin omisiunea adevărului, amenințând subtil, dar nu inteligent. Cred că nici Putin, nici Lavrov, nici Medvedev, cât și toată propaganda lor furibundă antiromânească și, implicit, anti-Maia Sandu, nu presimt lovitura de bumerang care ar putea să-i lovească năucitor: reunirea Basarabiei cu Patria Mamă. Și s-ar putea să se întâmple curând.

Căci, pentru Chișinău, a aștepta fie și un deceniu aderarea la UE ar fi o catastrofă. Și românii de dincolo de Prut au început să-și dea seama că, pentru a se salva, nu mai este timp de pierdut. Situația lor geopolitică este similară cu aceea de la 1918. Or „foaia de parcurs” spre UE are înscris pe ea un imperativ național: REUNIREA. După care va urma, sunt convins, și revenirea acasă a sudului dunăreano-pontic al Basarabiei (Bugeacul).

Costul Reîntregirii patriei va fi uriaș. Dar merită pentru ca România să dăinuie. Și Kremlinul nu va putea opri ca 27 martie să se repete. În istorie niciodată nu moare speranța și nici dreptul unui neam!

George Coandă