08.12.2021 00:11

Luptă frumoasă în Liga a 4-a

Luptă frumoasă în Liga a 4-a
Galerie foto

Prima parte a sezonului 2021-2022, la nivelul Ligii a 4-a, a fost una extrem de interesantă în partea superioară a clasamentului. Străjerii Târgoviște, Roberto Ziduri și Gloria Cornești au luptat pentru prima poziție a clasamentului, ierarhia era strânsă, însă ultima echipă a ales să se retragă din competițiile organizate de AJF Dâmbovița.

Astfel, lupta pentru titlul de campioană județeană se va da între două echipe în partea finală a campionatului. Străjerii Târgoviște și Roberto Ziduri se află la egalitate de puncte în acest moment, astfel că returul se anunță unul cu adevărat incendiar. Rămâne de văzut dacă cele două echipe vor încerca în această pauză competițională să atragă jucători care au evoluat pentru Gloria Cornești, pentru că în lotul echipei lui Nelu Radu se aflau mulți fotbaliști de calitate, atât în rândul seniorilor, cât și al juniorilor.

Atât Străjerii Târgoviște, cât și Roberto Ziduri, dispun în acest moment de loturi puternice, cea mai importantă dovadă în acest sens fiind faptul că ambele echipe au încheiat turul fără să cunoască gustul înfrângerii. Meciul direct, disputat la Șotânga, s-a încheiat la egalitate, aceasta fiind încă o dovadă a faptului că cele două sunt apropiate valoric, iar cel mai probabil, diferența va fi făcută în jocul direct din retur. Să sperăm că echipa care va câștiga titlul de campioană județeană va reprezenta cu succes județul nostru la barajul pentru promovarea în eșalonul de bronz al fotbalului românesc.

Aceasta este cea mai mare miză, atât pentru echipa care se impune în Liga a 4-a, cât și pentru județul nostru, întrucât Dâmbovița are mare nevoie de încă un club în Liga a 3-a, alături de Flacăra Moreni și FC Pucioasa. Urmează o perioadă interesantă, în care putem analiza modul în care cele două echipe pregătesc returul, mai ales din punct de vedere al lotului. Felicitări pentru parcursul de până acum și sper ca în retur lupta să fie la fel de spectaculoasă, iar echipa care merită se se impună!

 

 

Cosmin Sava