24.05.2023 00:20

Lumea între ciocniri de valuri (I)

Lumea între ciocniri de valuri (I)
Galerie foto

Când, în urmă cu mai bine de patru decenii, reputatul futurolog american Alvin Toffler lansa celebra sa carte „Al treilea val” („The Third Wave”), foarte puțini de pe planeta Pământ au luat seama la premonițiile sale și care, rapid, s-au dovedit a fi fost extrem de precise, dar și la acel avertisment îndemn din finalul cărții: „Nouă ne revine, așadar, responsabilitatea schimbării.

Și trebuie să începem cu noi înșine, învățând să nu închidem prematur ochii spiritului față de ceea ce este nou, surprinzător, aparent radical […] Și înseamnă mai presus de reconstrucție chiar acuzm, înainte de dezintegrarea sistemelor politice existente să fi ajuns la punctul când ar răsuna pe străzi tropotul cadențat al forțelor tiranii, iar tranziția pașnică la democrația secolului al XXI-lea ar deveni cu neputință.

Dacă vom începe acum, noi și copiii noștri vom putea luat parte la opera captivantă de reconstrucție nu numai a structurilor noastre politice perimate, ci și a civilizației înseși. Asemenea generații revoluționarilor defuncți avem menirea de a crea”.

Și, Toffler, ne-a atras atenția/ ne-a avertizat asupra evoluției spectaculare/revoluționare a umanității standardizare, mecanomanie, piramidele puterii, frenezia națiunilor, ofensiva imperialistă, uneltele viitorului, reambalarea spațiului, industria genelor, demasficarea mijloacelor de informare, amplificarea creierului, casa electronică, familia nucleară, criza de identitate a corporațiilor, prosumatorul, conștiința planetară, sfârșitul „marketizării”, dislocarea națiunii, practopia, telecomunitatea, armatele private, puterea minorităților, democrația semidirectă.

(va urma)

 

 

George Coandă