21.06.2018 00:18

Ludovic Orban, propunerea PNL pentru funcția de premier

Președintele PNL, Ludovic Orban, a afirmat că în cazul în care moțiunea de cenzură va fi adoptată de Parlament, liberalii au stabilit că el este candidatul pentru funcția de premier. „Consiliul Național al PNL a stabilit clar candidatul la funcția de premier - persoana subsemnată. În cazul în care se va putea construi un guvern în jurul Partidului Național Liberal, asta va fi propunerea oficială a PNL”, a declarat Orban. El a reiterat că PNL este pregătit să își asume răspunderea guvernării, amintind că în prezent se lucrează în comisiile speciale ale partidului la o schiță de program de guvernare.