09.12.2019 00:25

Lucrări la Dâmbovița mall, într-un ritm alert

Lucrări la Dâmbovița mall, într-un ritm alert
Galerie foto

❚ Proiectul lucrărilor la „Dâmbovița Mall” reprezintă una dintre cele mai importante investiții private din regiune, cu o valoare totală de aproximativ 50 de milioane de euro ❚ Prin acest proiect, a cărui finalizare este preconizată la primăvară, marcăm cea mai importantă etapă de dezvoltare urbanistică a municipiului Târgoviște din ultimii 30 de ani”, a declarat primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan

 

ȘTEFAN KHALIL

 


 

Primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan, este mulțumit de ritmul în care se desfășoară lucrările la mall-ul din zona fostei Unități Militare de la Gară! Proiectul lucrărilor la „Dâmbovița Mall” reprezintă una dintre cele mai importante investiții private din regiune, cu o valoare totală de aproximativ 50 de milioane de euro. Centrul comercial va cuprinde peste 150 de magazine și o varietate mare de spații destinate petrecerii timpului liber. Potrivit edilului Daniel Cristian Stan, centrul comercial va cuprinde șase săli de cinema, 1500 de locuri de parcare (inclusiv parcare subterană), un hypermarket de aproximativ 10.000 mp (comparabil cu Băneasa Shopping City), restaurante, zonă de recreere, de practicare a sportului și locuri de joacă pentru copii. Acestea sunt numai câteva dintre reperele proiectului de investiție. Mai mult decât atât, cu acest mall, vor apărea peste 800 de locuri de muncă, în faza de construcție și peste 1100 de locuri de muncă, în faza de operare, cuprinzând o paletă foarte largă de profesii. Consiliul Județean Dâmbovița a finalizat rețeaua de canalizare și continuă execuția drumului de legătură dintre Bulevardul Regele Carol I și Strada Petru Cercel, fiind deja turnat primul strat de asfalt. ,,Mai vreau să precizez faptul că tot în zonă, Primăria Târgoviște va asigura un acces facil dinspre bulevardul I.C. Brătianu, prin lărgirea străzii Neagoe Basarab, va crea o nouă arteră de acces în Aleea Trandafirilor dinspre cartierul CFR. Se mai construi un parc aici și vor fi realizate locuințele ANL. Prin acest proiect, a cărui finalizare este preconizată la primăvară, marcăm cea mai importantă etapă de dezvoltare urbanistică a municipiului Târgoviște din ultimii 30 de ani”, a declarat primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan.