19.01.2023 00:19

Lucrări ample cu fonduri UE pentru transportul public

Lucrări ample cu fonduri UE pentru transportul public
Galerie foto

*Pe amplasamentul respectiv se construiește una dintre cele trei autogări moderne din municipiul Târgoviște, în cadrul proiectului pentru dezvoltare al transportului public local *Este vorba de ultima autogară, întreg proiectul este în valoare de 170 de milioane de lei, iar primarul Daniel Cristian Stan a transmis în cadrul conferinței de presă din teren că investiția va fi finalizată în acest an

 

Transportul public local târgoviștean continuă să se modernizeze! Primarul Daniel Cristian Stan, însoțit de colegii din executivul Primăriei Târgoviște, a făcut o vizită în teren la șantierul de pe bulevardul Unirii, din Microraionul 6, unde este actualul sediu al Serviciului Public de Transport Local. Pe amplasamentul respectiv se construiește una dintre cele trei autogări moderne din municipiul Târgoviște, în cadrul proiectului pentru dezvoltare al transportului public local.  Este vorba de ultima autogară, întreg proiectul este în valoare de 170 de milioane de lei, iar primarul Daniel Cristian Stan a transmis în cadrul conferinței de presă din teren că investiția va fi finalizată în acest an. Totodată, acesta a amintit și despre celelalte elemente care alcătuiesc modernizarea transportului public local de la Târgoviște.

„Discutăm în cadrul acestui proiect și despre achiziția celor 40 de autobuze Mercedes-Benz Citaro Hibrid. De asemenea, și despre asfaltarea bulevardului Mircea cel Bătrân, bulevardul Regele Carol, asfaltarea străzii Gării, asfaltarea străzii Locotenent Stancu Ion, depoul și stația de capăt pe care am construit-o deja în vecinătatea Complexului Turistic de Natație. Urmează să ajungă stațiile de transport, sperăm undeva la finalul lunii viitoare să ajungă toate în Târgoviște. Toate elementele pe care le-am menționat concurează la implementarea a celui mai mare proiect din istoria municipiului Târgoviște, cu finanțare nerambursabilă. Este un proiect care schimbă total transportul public local” , a declarat primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan.

Acesta a mai precizat că tot pe Bulevardul Unirii va fi amenajată o parcare de 300-400 de locuri, care va deservi locuitorii zonei, și nu numai.

„Aici, tot pe Bulevardul Unirii, unde are sediul operatorul de transport al municipiului Târgoviște, aș mai menționa că întreaga zonă care deservește operatorul de transport, va fi transformat în parcare publică, destinată acestui cartier. Este vorba despre o parcare care va avea probabil peste 300 de locuri de parcare lejer. Vrem să venim în acest fel și în întâmpinarea locuitorilor din această zonă” , a mai precizat edilul șef al municipiului Târgoviște.

Primarul a mai amintit că prin Programul Național de Redresare și Reziliență, vor fi achiziționate 21 de autobuze electrice și stații de încărcare pentru ele. Acestea vor deservi localitățile din zona limitrofă a municipiului Târgoviște.

„Pe ceea ce înseamnă proiectul de modernizare al transportului public local din Târgoviște, pe zona periurbană , nu ne oprim aici, avem deja finanțarea aprobată prin PNRR, pentru achiziția a încă 21 de autobuze electrice, cu stațiile de încărcare aferente, autobuze care sperăm că pot fi achiziționate cât mai rapid astfel încât și transportul public local din zona limitrofă a municipiului Târgoviște să poată fi făcut la standarde europene, în contextul în care vom atinge câteva obiective importante. Primul ar fi scăderea poluării, al doilea, scăderea cotelor de trafic și încurajarea utilizării mijloacelor de transport în comun” , a declarat primarul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan.

 

 

Ștefan Khalil