25.05.2020 20:13

Locuințele Sagricom, deblocate!

Locuințele Sagricom, deblocate!
Galerie foto

 

Au fost făcute primele demersuri pentru realizarea locuințelor ANL din cartierul Sagricom. Primarul Daniel Cristian Stan a vorbit, într-o conferință de presă online, despre proiectul realizării locuințelor ANL din cartierul Sagricom. Acesta a precizat că Primăria Târgoviște a aprobat de mult timp noii indicatori, dar, cu toate acestea, Ministerul Dezvoltării a întârziat să aprobe indicatorii economici. Chiar și așa, primarul Daniel Cristian Stan a declarat că va fi primul care va aprecia meritele Ministerului Devoltării pentru realizarea locuințelor ANL dacă va fi respectat termenul din grafic.

,,Legat de cele 146 de unități locative de la Sagricom…Primăria Târgoviște, undeva în 29 iulie 2019 a aprobat noii indicatori. Noi, imediat a transmis la ANL, iar de prin octombrie-noiembrie, toată documentația este la Ministerul Dezvoltării…deci de șase-șapte luni. De atât a avut nevoie Ministerul ca să aprobe niște indicatori economici. Acum, vor trebui să vină din nou la autorizare, pentru că autorizația de construcție a expirat între timp. De asemenea, aprobarea indicatorilor înseamnă că nici măcar nu s-a ajuns în momentul de față la starea procedurii de licitație publică. Dincolo de aceste subiecte, vreau să spun că eu voi fi primul în momentul în care se vor finaliza aceste locuințe și dacă lucrările vor debuta așa de repede cum spun liberali, eu voi fi primul să recunosc meritele Ministerului Dezvoltării, dacă aceste locuințe vor fi realizate într-un termen rezonabil la Târgoviște. Liberalii ar trebui să fie mai rezervați în ceea ce privește demersurile acestui proiect, pentru că oricum s-a întârziat foarte mult’’, a explicat edilul Daniel Cristian Stan.

Primarul Muncipiului Târgoviște a vorbit și despre ultimele investiții importante derulate în zona cartierului Sagricom, dar și despre cele care urmează să înceapă în perioada următoare. ,,Investițiile pe care noi le avem în cartierul Sagricom sunt multiple. Am făcut lucrări importante pe zona de parcări și străzi, am făcut lucrări importante pe ceea ce înseamnă amenajarea locului de joacă de acolo, am făcut lucrări importante pe iluminatul public. Acum lucrăm la câteva străzi din cartierul Sagricom, urmează să intrăm la asfaltare. Așa că, putem spune că aceste blocuri nefinalizate reprezintă o pată pentru municipiul Târgoviște, iar eu susțin orice fel de inițiativă în vederea finalizării acestor locuințe’’, a mai completat edilul municipiului Târgoviște, Daniel Cristian Stan.