21.06.2017 00:21

Locuințe ANL pentru specialiști la Târgoviște

❚ În această categorie de „speciali ști” au fost incluși momentan doctorii și profesorii ❚ „Încă din data de 9 mai a.c. am transmis Primăriei Târgoviște aceste documente, urmând ca dumnealor, ca unitate eligibilă, să facă demersurile necesare către Agenția Națională a Locuinței”, a menționat președintele CJD, Alexandru Oprea

VIOLETA STANCIU

 


 

Locuințe pentru specialiști la Târgoviște! Acestea urmează să se construiască, prin Agenția Națională pentru Locuințe, pe terenul fostei Unități Militare de la Gară, care a intrat recent în proprietatea județului în urma îndeplinirii angajamentelor asumate de Consiliul Județean Dâmbovița, de predare a unui anumit număr de locuințe, dar și a unui Centru ISU către Ministerul de resort. Din informațiile vehiculate până acum, în această categorie de „specialiști”, care urmează să beneficieze de locuințe ANL, au fost incluși doctorii și profesorii. Rămâne de văzut dacă acestora li se vor alătura și alte genuri de specialiști.

„Am translatat către municipiul Târgoviște și, de asemenea, am făcut actele pe ceea ce înseamnă dezmembrământul dreptului de proprietate, partea de cadastrare și obținerea documentației necesare din partea Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară pentru construcția de locuințe pentru specialiști. Încă din data de 9 mai a.c. am transmis Primăriei Târgoviște aceste documente, urmând ca dumnealor, ca unitate eligibilă, să facă demersurile necesare către Agenția Națională a Locuinței (ANL)”, a menționat președintele CJD, Alexandru Oprea.