16.01.2018 00:19

Localități fără medici de familie

Localități fără medici de familie
Galerie foto

❚ Pacienții din Cornești, Gura Ocniței, I.L. Caragiale, Răzvad, Buciumeni și Moroeni sunt în… aer, pentru că, în localitățile lor, medicii de familie fie s-au pensionat, fie nu au existat niciodată sau pur și simplu au reziliat contractele și au plecat ❚ Situația este nu numai neplăcută, ci reprezintă un stres pentru localnici ❚ Soluția găsită de parlamentarii PSD Dâmbovița este ca doctorii rezidenți care nu au obținut locuri să fie reorientați către medicina de familie din aceste zone deficitare

 

ANA MARIA POPESCU


 

Deficit de medici de familie în mai multe localități ale județului! Această problemă i-a pus serios pe gânduri pe liderii și parlamentarii social democrați dâmbovițeni, care au dezbătut pe larg situația în ultima ședință a Biroului Permanent Județean și au identificat și o serie de soluții menite să vină în sprijinul oamenilor care, în momentul de față, nu se bucură așa cum ar trebui de servicii medicale.

Una dintre soluțiile identificate de socialdemocrații dâmbovițeni, împreună cu reprezentanții instituțiilor responsabilități în domeniu, este aceea ca președintele Casei Județene de Asigurări de Sănătate să contacteze și să convingă medicii rezidenți, care au promovat examenul de rezidențiat, dar care nu au găsit locuri în spitale, să se orienteze către medicina de familie și să se instaleze în cabinetele medicale astăzi goale în multe dintre localitățile dâmbovițene.

Potrivit deputatului PSD de Dâmbovița, Carmen Holban, membru în Comisia de Sănătate din Camera Deputaților, în momentul de față, există un deficit de medici de familie în localitățile Cornești, Gura Ocniței, I.L. Caragiale, Răzvad, Buciumeni și Moroeni.

“În cadrul ședinței Biroului Permanent Județean unul dintre punctele de pe agenda de lucru a fost legat de discuțiile privind problemele existente în sistemul public de sănătate județean. Prin analiza făcută, s-a constatat că în localitatea Cornești, satele Cătunu, Bujoreanca, Crivățul și Hodărăști nu există medic de familie de trei luni. De asemenea, în localitatea Gura Ocniței, sat Adânca, și în localitatea I.L. Caragiale, s-a constatat lipsa medicului de familie. În localitatea Răzvad, sat Răzvad de Jos, medicul de familie se va pensiona în acest an. În localitatea Buciumeni, începând cu 1 ianuarie 2018, a plecat medicul de familie care avea între 1000 și 2000 de pacienți din toate satele arondate localității și este necesară orientarea către atragerea altui medic de familie. În localitatea Moroeni, medicul de familie, care avea peste 2000 de pacienți, își reziliază contractul. (...) Soluția găsită, alți medici de familie vor prelua o parte dintre pacienții respectivi și vor veni medici tineri care vor prelua pachetul de pacienți din zonele respective. Casa de Asigurări de Sănătate va contacta medicii... Știți că examenul de rezidențiat a fost dat pe un număr de locuri și sunt foarte mulți rezidenți care nu au obținut locuri, drept pentru care ei vor fi orientați către specialitatea medic de familie și atunci vor ocupa zonele deficitare. În acest moment, zonele de care am vorbit nu sunt complet descoperite, mai există un medic de familie, dar nu poate prelua toți pacienții și în plus pacientul are dreptul să-și aleagă medicul pe care-l dorește”, a declarat deputatul PSD de Dâmbovița, Carmen Holban.