06.10.2015 00:23

Liviu Pop: "Obiectivul pentru anul 2016 este să avem o alocare de 4,5% din PIB pentru Educație"

Liviu Pop:
Galerie foto

Domeniul Educației va încheia, anul acesta, cu o alocare în jurul a 4% din Produsul Intern Brut (PIB), iar pentru 2016 obiectivul este de 4,5%, a declarat, ieri, într-o dezbatere organizată cu ocazia Zilei Mondiale a Educației, Liviu Pop, ministrul pentru Dialog Social.

„Cu cât vom reuși să aducem PIB-ul, și anul acesta sunt convins că vom încheia cu o alocare în jurul a 4%, e un obiectiv ca anul viitor să facem un 4,5%. Poate fi numit obiectiv. Cu cât PIB-ul este mai mare, cu atât putem aduce mai mulți bani în Educație. Dialogul constructiv cu criticile constructive poate să ducă, anul viitor, când vom aniversa 50 de ani de la această implementare a acestui statut al cadrului didactic, la o creștere accelerată a sistemului de învățământ prin Legea Educației, Legea Salarizării și prin tot ceea ce faceți dumneavoastră și colegii dumneavoastră”, a spus Pop.

Ministrul pentru Dialog Social a menționat, totodată, că, în ceea ce privește reforma curiculară, există probleme ce trebuie rezolvate.

 

AGERPRES și Jurnal de Dâmbovița