14.10.2020 00:10

Liviu Nicolae conduce SR Brașov spre promovare

Liviu Nicolae conduce SR Brașov spre promovare
Galerie foto

❚ Mai mult, formația de sub Tâmpa a obținut calificarea în turul IV al Cupei României, după ce a învins chiar o trupa dâmbovițeana, FC Pucioasa ❚ „Am avut obiectivul de a forma un lot competitiv, o clasare în primele șase locuri, iar poziția pe care o ocupăm ne obligă să ne dorim mai mult”, a spus dâmbovițeanul ❚ „După venirea domnului Săndoi, rezultatele sunt destul de bune, se lucrează și la stadion, acesta a fost un mare handicap”, a mai transmis antrenorul celor de la Steagu Roșu Brașov

 

COSMIN SAVA

 


 

Fostul fotbalist al Chindiei Târgoviște, Liviu Nicolae, ocupă în prezent funcția de antrenor al echipei SR Brașov, formație care ocupă locul 2 în Seria a 5-a a Ligii a III-a, la trei lungimi în spatele liderului Corona Brașov. Mai mult, formația brașoveană a obținut calificarea în turul IV al Cupei României, după ce a învins chiar o trupa dâmbovițeana, FC Pucioasa. În următoarea fază a competiției, echipa pregătită de Liviu Nicolae se va duela cu AFK Csikszereda Miercurea Ciuc. Dâmbovițeanul își dorește să ducă SR Brașov într-un eșalon superior, fiind conștient de șansa pe care a primit-o la o vârstă destul de fragedă pentru antrenorat, 36 de ani. Nicolae vrea să răsplătească efortul suporterilor, care au ținut această echipă în viață, printr-un parcurs cât mai bun în această stagiune.

„Această echipa va ajunge din nou acolo unde îi este locul!”

„Credem cu tărie că această echipa va ajunge din nou acolo unde îi este locul. ținând cont de faptul că am încropit un lot de jucători destul de repede, iar înainte de prima etapă aveam doar șase antrenamente împreună, poate multă lume se miră de acest început bun. Eu văd cât de mult se implică jucătorii și sunt convins că vom arăta din ce în ce mai bine. Am avut obiectivul de a forma un lot competitiv, o clasare în primele șase locuri, iar locul pe care îl ocupăm ne obligă să ne dorim mai mult. La momentul ăsta sunt patru oameni, plus ajutorul din partea suporterilor, care susțin toată activitatea clubului. De asemenea, acum se încearcă prin promovare să se ajungă la mediul privat. Să se prezinte acest proiect ce se dorește a fi făcut și ne dorim o transparență totală, ne dorim ca lumea să aibă încredere în noi și am convingerea că această echipă va avea susținerea necesară pentru a-și îndeplini obiectivele”, a spus Nicolae în cadrul emisiunii Sport Show, la Columna TV.

Cu ochii pe Chindia

Deși pregătește o formație din Brașov, Liviu este în continuare atent la parcursul Chindiei, pentru care se bucură că evoluează în continuare pe prima scenă fotbalistică a țării. „Urmăresc foarte atent fotbalul județean, am foști colegi, prieteni. Mă bucur pentru Chindia că a rămas în Liga I, chiar dacă în urma situației care a fost. Sezonul trecut trebuie să fie un reper important pentru conducerea echipei, să nu se mai repete anumite lucruri. După venirea domnului Săndoi, rezultatele sunt destul de bune, se lucrează și la stadion, acesta a fost un mare handicap. Cred că întâi ar fi trebuit să avem infrastructura necesară și apoi să ne gândim să ajungem la nivelul primei ligi”, a mai transmis fostul atacant.