04.02.2016 23:18

Listă de revendicări pentru Consiliul Național al Persoanelor Vârstnice

Listă de revendicări pentru Consiliul Național al Persoanelor Vârstnice
Galerie foto

❚ Pe de o parte, după semnalul tras de Casele de Ajutor Reciproc ale Pensionarilor, se cere Consiliului la nivel național începerea demersurilor pentru corectarea legislației și includerea acestor organisme în cadrul Consiliilor județene ale persoanelor vârstnice ❚ Pe de altă parte, Guvernul Cioloș este „bombardat” de solicitări, și anume: valoarea punctului de pensie să fie adusă la 45% din salariul mediu brut pe economie, soțul/soția supraviețuitor să primească 25% din pensia decedatului, biletele CFR nefolosite să fie decontate, iar pensionarii să administreze împreună cu sindicatele patrimoniul UGSR

VIRGIL VOINESCU


Casele de Ajutor Reciproc ale Pensionarilor (CARP) nu au încă un statut clar dacă au sau nu voie să activeze ca membre în Consiliile Județene ale Persoanelor Vârstnice (CJPV)! Semnalul a fost tras în ultima ședință a CJPV de președintele CARP Pucioasa, Dragomir Diaconescu. Acesta a cerut rezolvarea neîntârziată a situației, altfel participarea la ședințe „este clandestină”, fără obiect.

„Noi, reprezentanții acestor Case de Ajutor Reciproc ale Pensionarilor, nu avem calitate de membri în Consiliul Județean al Vârstnicilor. Suntem scoși din structură. Deci, venim clandestin aici. După lege, nu avem ce căuta aici. Este nevoie deci de susținere din partea Consiliului Național al Persoanelor Vârstnice pentru modificarea legislației”, a subliniat Dragomir Diaconescu.

 

CJPV Dâmbovița, adresă către CNPV

Președintele CJPV Dâmbovița, Gheorghe Popa, a precizat că în acest sens va înainta o scrisoare Consiliului Național al Persoanelor Vârstnice, dar a ținut să precizeze că la nivel de teritoriu participarea reprezentanților CARP în consiliile județene ale vârstnicilor este firească, chiar dacă lipsește cadrul legal.

„Nu veniți clandestin aici. Eu am spus că la nivel de teritoriu este diferit. Să știți că în alte județe, președinți ai consiliilor județene ale persoanelor vârstnice sunt chiar președinți de case de ajutor reciproc ale pensionarilor, în ciuda lipsei unui cadru legal. Dar, pentru a face lucrurile bine, cu ajutorul dumneavoastră, al Caselor de Ajutor Reciproc ale Pensionarilor, vom face o adresă către Consiliul Național pentru a ne susține în vederea modificării legislației pentru includerea și a CARP-urilor în structura județeană a vârstnicilor”, a promis președintele CJPV Dâmbovița, Gheorghe Popa.

În plus, pensionarii dâmbovițeni mai transmit Consiliului Național al Vârstnicilor și alte câteva solicitări pentru a le discuta cu Guvernul Cioloș.

„Pensionarii cer tehnocraților ca valoarea punctului de pensie să fie adusă la 45% din salariul mediu brut pe economie, acum fiind de numai 36,9%. Cerem ca soțul supraviețuitor să primească 25% din pensia soțului sau soției decedate, cerem Guvernului decontarea biletelor de călătorie CFR neutilizate și mai cerem ca organizațiile pensionarilor să poată administra patrimoniul Uniunii Generale a Sindicatelor din România în comun cu organizațiile sindicale”, a transmis Gheorghe Popa revendicările pensionarilor.