15.01.2015 00:13

Lista de medicamente actualizată, așteptată cu nerăbdare în județ

Lista de medicamente actualizată, așteptată cu nerăbdare în județ
Galerie foto

❚ Potrivit președintelui Colegiului Farmaciștilor Dâmbovița, cele 40-60 de molecule noi vor acoperi toată gama de cerințe, inclusiv pentru bolile rare ❚ Din Dâmbovița, farmacist Carmen Bâte arată că, odată cu plecarea specialiștilor de la Institutul Cantacuzino și cu declinul acestuia, medicamentele vin din import la prețuri uneori duble și cu mari întârzieri
interviu cu farmacist Carmen Bâte, președintele Colegiului Farmaciștilor Dâmbovița

PETRE DRĂGUȚOIU


 

Rep.: Medicamentele așteptate de pacienți, dar și de cadrele medicale din toate unitățile sanitare dâmbovițene au sosit în farmacii?

- Așteptăm cu nerăbdare încă, vă referiți la lista cu cele 40-60 molecule noi, prin care să fie acoperită toată gama de cerințe, inclusiv pentru bolile rare. Sunt molecule noi și la oncologie, într-un spectru mai mare. Există și acum medicamente pentru acest tratament, dar la noi în țară este cea mai mare rată de îmbolnăvire și de mortalitate din UE, din cei 74.000 de pacienți care se înregistrează anual, 50% decedează. Poate avem noi un risc mai mare de îmbolnăvire și din cauza accidentelor grave de la centralele nucleare din țările vecine sau din cauza emisiei de radiații, cum au fost în Ucraina și Bulgaria. Și mai este un aspect, pentru radioterapie există pe plan național numai 11 aparate, extrem de puține, să fi fost măcar un aparat pentru fiecare județ...

 

Rep.: Aceste medicamente, ca și criza vaccinurilor pentru bebeluși de anul trecut, sunt aduse din import?

- Din păcate, da, deoarece Institutul Cantacuzino, care are oameni pregătiți, nu le mai produce. Niciodată n-a venit cineva, când institutul era funcțional, să spună că un vaccin de la Cantacuzino nu este bun, eficient. Institutul avea un colectiv de specialiști, de oameni de știință, cu experiență. Trist este că acei oameni din domeniul acesta, al medicamentelor, profesioniști, din singurul institut din țară, nu mai lucrează. ªi prețurile erau pe jumătate față de cele din import.

 

Rep.: Rețeaua de farmacii din județul nostru este pregătită să ofere posibilitatea pacienților de a procura medicamentele necesare tratamentului atât în mediul urban, cât și în rural?

- Vă pot prezenta o statistică din anul 2014: în Dâmbovița avem 160 de farmacii cu 194 farmaciști. Avem o rețea echilibrată de farmacii, jumătate în mediul urban și cealaltă jumătate în cel rural. Pacienții au acces la medicamentele pentru tratament.