14.09.2023 00:16
Liniște salarială după greva din vară
Galerie foto
*„Cei care nu au făcut grevă sunt și mai mulțumiți pentru că nu au făcut nici grevă și au obținut și creșterea salarială”
Greva din vară a cadrelor didactice a adus liniște în sistemul de învățământ, pentru că dascălii, în marea lor majoritate, au obținut cam tot ceea ce și-au dorit din punct de vedere salarial! Președintele Sindicatului Liber din Învățământ (SLI) Dâmbovița, prof. Marius Popescu, ne-a declarat ieri că mai sunt câteva mici nemulțumiri în rândul directorilor care au salarii mai mici decât subordonații lor, dar și la personalul nedidactic, neajunsuri care urmează să fie remediate.
Concluzia trasă de liderul de sindicat din învățământul dâmbovițean este că oamenii sunt mulțumiți de ceea ce s-a obținut în urma grevei generale și că cei mai câștigați au fost cei care nu au făcut grevă, care au stat pe margine, dar care acum sunt mulțumiți de creșterea salarială.
„Ce s-a stabilit prin ordonanța din iulie, ca și creștere salarială, s-a primit, cu excepția unor categorii și mă refer la personalul de conducere, la directori. A existat o mică sincopă la începutul anului școlar când s-a discutat de o nouă acțiune de protest din cauza legii salarizării. Potrivit înțelegerii, care a fost la nivel de federație și ministere, până pe 15 iulie trebuia să fie în spațiul public legea salarizării bugetarilor care va intra în vigoare la 1 ianuarie 2024 și noi nu avem la momentul acest legea, încă nu știm exact ce prevede, care este creșterea salarială dar și principiile care stau la baza legii respective. Sunt mai multe aspecte. Aceasta este nemulțumirea principală. Conflictul este suspendat, nu este încetat, adică se poate oricând relua, dar nu-l putem relua fără consultarea membrilor de sindicat. Din punct de vedere salarial este liniște și pace exceptând anumite categorii, directorii care sunt nemulțumiți pentru că au, mare parte dintre ei, salarii mai mici decât ale multora dintre subordonați ceea ce nu este corect și anumiți colegi din rândul personalului nedidactic care sunt și ei nemulțumiți. În principal oamenii sunt mulțumiți de ce s-a obținut după grevă, cei care au făcut grevă, pentru că cei care nu au făcut grevă sunt și mai mulțumiți pentru că nu au făcut nici grevă și au obținut și creșterea salarială”, a declarat prof. Marius Popescu, președintele SLI Dâmbovița.
Acesta a făcut un scurt comentariu elegant și cu privire la noul inspector general școlar al IȘJ Dâmbovița care s-a făcut de râs la începerea noului an școlar. „Fac un comentariu, dar nu despre doamnă, ci despre funcție. Atâta vreme cât funcțiile acestea sunt politizate, nu trebuie să ne mire nimic”, a mai transmis liderul de sindicat din învățământul dâmbovițean, Marius Popescu.
Violeta Stanciu