17.07.2018 00:21

Liceul Tehnologic va fi extins și modernizat

Liceul Tehnologic va fi extins și modernizat
Galerie foto

❚ „Săptămâna trecută am depus al 9-lea proiect al nostru intitulat «Modernizarea și extinderea Liceului Tehnologic» care are o valoare destul de mare, de peste 74 miliarde de lei vechi”, a anunțat primarul orașului Pucioasa, Constantin Ana

VIOLETA STANCIU


Primarul orașului Pucioasa, Constantin Ana, a anunțat ieri, în cadrul conferinței de presă de la PSD Dâmbovița, că și-a propus să repună bazele învățământului tehnologic în orașul de la poalele Patranei. Primul pas în acest sens a fost deja făcut prin demararea proiectului de modernizare și extindere a Liceului Tehnologic din localitate. „Săptămâna trecută am depus al 9 – lea proiect al nostru intitulat – Modernizarea și extinderea Liceului Tehnologic - care are o valoare destul de mare, de peste 74 miliarde de lei vechi. Este un proiect în care eu cred din tot sufletul, pentru că am spus-o și o repet, nu îmi este rușine s-o spun, cred că în Dâmbovița avem nevoie de specialiști, nu de posesori de diplome. Vă spun un lucru, la magazinele care s-au deschis în orașul Pucioasa, 90% dintre salariați au și masterul făcut, nu numai facultatea terminată, și vând la magazin, ceea ce nu e firesc. Vreau să investim în învățământul tehnologic, să pregătim specialiști în domeniile de care avem nevoie... și vorbesc de turism, unde avem clase specializate, de croitorie unde iarăși avem nevoie, pentru că piața forței de muncă cere acest lucru. O să continuăm cu învățământul silvic și o să încercăm permanent să ne adaptăm cerințelor pieței. Chiar o să merg, cu d-na director de la liceu, la cei de la Carpatcement să vedem dacă, în viitoarea structură, vom putea pregăti ceva și pentru ei, pentru că, din câte am observat, cei de la Fieni nu fac asta. Prin această investiție o să încercăm să aducem acest lucru în fața părinților și a elevilor care termină clasa a VIII-a pentru că eu cred că va trebui să-i îndreptăm către acest tip de învățământ, mai ales cei care au aptitudini în acest sens. Am fost la Inspectoratul Școlar și am constatat următorul lucru: județul Prahova, unde rata șomajului tinde spre zero, are 61% învățământ tehnologic la nivel liceal, iar la noi acesta este la doar 19% și ar trebui să ne punem niște întrebări. Cred că ar trebui să ne trezim odată pentru totdeauna și să oferin pieței muncii ceea ce e nevoie”, a declarat Constantin Ana, primarul orașului Pucioasa.