08.02.2019 00:17

Liberalii târgovișteni vor să interacționeze mai ușor cu cetățenii

Liberalii târgovișteni vor să interacționeze mai ușor cu cetățenii
Galerie foto

V. S.


Liberalii târgovișteni pregătesc lansarea Platformei online de comunicare cu locuitorii orașului! Evenimentul va avea loc în maxim două săptămâni și a fost anunțat ieri de președintele PNL Târgoviște, Aurelian Cotinescu, la conferința de presă pe care a susținut-o ieri. Prin implementarea acestei soluții informatice se urmărește de fapt conturarea unei strategii pe termen mediu și lung pentru municipiul Târgoviște. „Toți suntem târgovișteni și înainte de toate trebuie să ne dorim ca acest oraș să evolueze corect, real, indiferent de ce structură politică este la conducere. Important este ca noi, cetățenii, să reacționăm. De aceea noi, în momentul acesta, lucrăm la o platformă de comunicare online. O să facem lansarea acestei platforme în următoarele săptămâni, iar prin intermediul acesteia cetățenii vor fi invitați să vină cu păreri, cu opinii și sugestii astfel încât să creionăm împreună, noi, toți cetățenii, un proiect pe termen mediu și lung pentru acest oraș. Viitorul pleacă de la noi, de la fiecare cetățean în parte, iar soluțiile vin de la noi. În maxim două săptămâni se va lansa platforma de comunicare online. Există și un nume al acesteia, dar există și o poveste... pe care o s-o spun la prima conferință când o să vorbesc de treaba asta. Numele o săl fac public sâmbătă, la ora 12.00, la Corpul K al Universității Valahia Târgoviște, când vom avea întâlnirea cu activul nostru liberal, unde va fi prezentat acest proiect”, a punctat președintele PNL Târgoviște, Aurelian Cotinescu.