31.01.2017 00:18

Liber la înființarea abatoarelor de mici dimensiuni

Liber la înființarea abatoarelor de mici dimensiuni
Galerie foto

❚ După o absență de șase luni, generată de o detașare la instituția centrală, directorul Direcției Sanitar Veterinare Dâmbovița, Sandu Tolea, a revenit la Târgoviște cu noutăți importante ❚ Timpul petrecut la București ca director general pe Siguranța Alimentară a fost valorificat la maxim de dâmbovițeanul Sandu Tolea care împreună cu o echipă de lucru au reușit să aducă modificări în legislația de autorizare a abatoarelor mici ❚ „Nu trebuie neapărat ca un abator să se întindă pe 5 ha de teren și nu e normal ca 1-3 abatoare să dețină monopolul la nivel de țară. Există județe fără abatoare sau cu abatoare foarte puține. De exemplu noi, în Dâmbovița, avem un singur abator pe bovine, unul de porci și unul de păsări și județul este destul de mare”, a explicat medicul veterinar

Interviu cu medicul veterinar Sandu Tolea, directorul Direcției Sanitar Veterinare Dâmbovița

VIOLETA STANCIU


Rep.: Ați revenit la DSV Dâmbovița, după ce ați fost detașat o perioadă de timp la ANSVSA București. Ne puteți spune care a fost scopul acestei detașări?

- A fost o perioadă de 6 luni, o detașare la Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, unde am fost director general pe Siguranța Alimentară. Am încercat să modificăm un pic legislația, s-o armonizăm pentru că în toată Uniunea Europeană a început un fel de relaxare a ceea ce înseamnă comerțul cu produse de origine animală, dar o relaxare care să nu afecteze siguranța alimentară. Spre exemplu, am promovat o ordonanță de guvern prin care am autorizat abatoarele de mici dimensiuni. Deci de acum încolo se pot autoriza abatoare de capacitate mică și în țara noastră. La o discuție pe care am avut-o cu doi comisari ai UE i-am întrebat dacă celelalte state au cumva alte reguli decât noi. I-am întrebat de ce în Austria se poate, de ce în Ungaria se poate, în Polonia pot funcționa asemenea unități și în România nu se poate așa ceva?

Rep.: Și ce v-au răspuns?

- Ei ne-au răspuns clar: „domnilor, sunteți membri cu drepturi depline ai UE, cereți și vi se va da, spuneți- ne că doriți să faceți asemenea lucruri”. Am venit a doua zi și, împreună cu o echipă de lucru, am conceput o modificare a Ordinului nr. 111 al președintelui ANSVSA și modificarea HG 35 prin care se autorizau abatoarele de capacitate mică. Am relaxat legislația, în sensul că nu trebuie neapărat ca un abator să se întindă pe 5 ha de teren și nu e normal ca 1-3 abatoare să dețină monopolul la nivel de țară. Există județe fără abatoare sau cu abatoare foarte puține. De exemplu noi, în Dâmbovița, avem un singur abator pe bovine, unul de porci și unul de păsări și județul este destul de mare, se întinde de la sud până în nord. În aceste condiții, cum poate o bătrână din sudul județului să ajungă la Pietroșița, unde este singurul abator autorizat, pentru a-și vinde produsul? Nu vom face rabat de la flux, de la condițiile de igienă, este vorba doar de dimensiunea unității. Nu este obligatoriu ca un abator să taie 1000 de capete/zi, dacă omul vrea să taie 20 de capete/săptămână sau zilnic nu este nici o problemă. Trebuie să corespundă din punct de vedere structural și a normelor de igienă.

Se pot ridica abatoare la nivelul localităților, primăriile pot accesa fonduri europene

Rep.: Acum orice localitate poate să aibă propriul abator de sacrificat animale?

- Da, se pot obține autorizații la nivelul localităților. Primăriile, la rândul lor, pot accesa fonduri europene pentru a-și construi astfel de capacități, dar toate acestea se vor vedea în timp, nu imediat.

Rep.: Deci nu este adevărat, ce se vehiculează, că UE ne impune ce să facem, că ne obligă...?

- Nu ne interzice Uniunea Europeană, noi trebuie să cerem, să știm ce cerem, în limite legale și nu trebuie să depășim regulamentul.

Rep.: De când a intrat în vigoare legea aceasta? Aveți solicitări în acest sens?

- A fost publicată în Monitorul Oficial la sfârșitul lunii decembrie... Deocamdată nu avem solicitări pentru înființarea unor astfel de abatoare, de mici dimensiuni, pentru că este ceva nou și lumea nu știe, dar suntem la început de an…