31.10.2016 00:14

Lia Nenciu - o poetă a sentimentului grațios

Lia Nenciu - o poetă a sentimentului grațios
Galerie foto

GEORGE COANDĂ


Biblioteca Județeană „Ion Heliade Rădulescu” din Târgoviște a fost joi, 27 octombrie a.c., gazda unei lansări de carte care a transmis celor prezenți în sala de conferințe a acestei biblioteci un profund sentiment liric. Este vorba de volumul de versuri „Clepsidră în flagrant” al Liei Nenciu, apărut la Editura Anamarol în acest an. Atât prof.univ.dr. Petru Gheorghe Bârlea, reputat istoric literar, poetul George D. Piteș, dar și Alina Cojanu, moderatorul evenimentului, recomandând volumul tinerei poete au relevat talentul autentic al acesteia , dorința de autodepă șire și ineditul unor viziuni existențiale, așa cum bine poate fi sesizată și în aceste versuri: „Când zorii obosiți de-atâta rouă/s-au hotărât să se împartă-n două/un fulger a fost tot ce am văzut/ș-un curcubeu ce-n iarbă s-a născut” („Curcubeu în iarbă”). Degajând o emoționantă grație feminină, lirica Liei Nenciu ne îndreptățește să credem într-o garantată evoluție a acestei poete care, revendicându- și substanța ideatică din poezia, de pildă a Ninei Cassian, ca atmosferă, dar nefiind neapărat un emul, își construiește propria identitate poetică.