28.01.2021 00:16

Legea pensiilor, dezbătută în ședința Consiliului Județean al Persoanelor Vârstnice Dâmbovița

Legea pensiilor, dezbătută în ședința Consiliului Județean al Persoanelor Vârstnice Dâmbovița
Galerie foto

❚ „Sunt foarte mulți pensionari în Dâmbovița care au sub 1.000 de lei pensie și vă dați seama cât de greu este. Apelul nostru prin cuvântul pe care îl va transmite Prefectura către Guvern este că trebuie să luptăm cu toții pentru respectarea prevederilor privind majorarea punctului de pensie”, a fost reacția președintelui pensionarilor din Dâmbovița, Gheorghe Popa

 

ȘTEFAN KHALIL


Ieri, organizațiile și asociațiile de pensionari care fac parte din Consiliul Județean al Persoanelor Vârstnice Dâmbovița, au ales calea dialogului și s-au întâlnit cu subprefectul județului Dâmbovița, Cătălin Chiru, pentru a dezbate mai multe probleme cu care pensionarii din România se confruntă la ora actuală. Subiectele principale ale ședinței au fost neaplicarea legii de creștere a punctului de pensie în România cu 40% și lipsa dozelor de vaccin anti-COVID19. La întrunirea pensionarilor a fost prezent și președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan și directorul Casei Județene de Pensii, Dorel Pantilin. Pensionarii dâmbovițeni au considerat că este mai bună calea dialogului decât un protest în fața Prefecturii, așa că au ales să își spună păsurile în fața subprefectului Cătălin Chiru. Primul care a luat cuvântul a fost președintele Consiliului Județean al Pensionarilor din Dâmbovița, Gheorghe Popa, care a susținut că actualii guvernanți nu respectă legea pensiilor, care a fost aprobată în Parlament și promulgată de președintele țării. ,,Vrem să facem cunoscut întregului județ preocuparea pe care o avem pentru rezolvarea problemelor persoanelor vârstnice, aici ne referim la acordarea unor drepturi pentru pensionari, ne referim la asigurarea asistenței medicale pentru cei cu boli cronice...Ne mai referim și la faptul că dacă guvernanții nu s-au gândit la noi, din păcate s-au gândit alții, și au fost majorate costurile la apă, energie electrică, gaze, impozite și așa mai departe. Mulți pensionari cu venituri mici se luptă să obțină împrumut de la Casa de Ajutor Reciproc (CAR), pentru medicamente și, bineînțeles, pentru traiul zilnic. De asemenea, sunt foarte mulți pensionari în Dâmbovița care au sub 1.000 de lei pensie și vă dați seama cât de greu este. Apelul nostru prin cuvântul pe care îl va transmite Prefectura către Guvern este că trebuie să luptăm cu toții pentru respectarea prevederilor privind majorarea punctului de pensie”, a fost reacția președintelui pensionarilor din Dâmbovița, Gheorghe Popa. Directorul Casei Județene de Pensii Dâmbovița, Dorel Pantilin, a declarat în cadrul întrunirii de ieri că a luat la cunoștință mesajele membrilor Consiliului Județean al Persoanelor Vârstnice și le va transmite către Casa Națională de Pensii Publice. ,,Voi transmite superiorilor mei de la Casa Națională de Pensii Publice toate problemele pe care le-ați ridicat în această întrunire. Din punct de vedere politic, eu fac o singură politică, cea a instituției pe care o reprezint, Casa de Pensii Dâmbovița”, a explicat Dorel Pantilin. De asemenea, președintele CJD, Corneliu Ștefan, i-a anunțat pe pensionari că le este alături în demersurile pentru a-și câștiga drepturile promise de actuala guvernare a României. ,,Legat de legea pensiilor... eu aici vorbesc în dublă calitate, prima de fost-deputat și a doua de președinte CJD. Vreau să vă spun că la vremea respectivă, în 2016, a fost chiar un consens în Parlamentul României pentru a vota această lege și împreună cu asociațiile de pensionari, inclusiv la Dâmbovița, am vorbit și cu dumneavoastră, membrii Consiliului Județean al Persoanelor Vârstnice, și am stabilit că trebuie să avem o lege pentru mărirea punctului de pensie până în 2021. E tragic că nu se respectă legea pe care noi am votat-o în Parlament și a fost promulgată de președintele României. Exemple ca acestea mai avem...alocațiile copiilor, care trebuia dublată, nu mărită cu 22 de lei, lege promulgată în Parlamentul României și nu a fost respectată. Cred că trebuie să facem un front comun în care să cerem actualilor guvernanți să respectăm legea. Vă spun cu tristețe totuși că anul acesta va fi foarte mic, sunt conștient, venim după un an greu și nu cred că cineva poate să facă vreo estimare pentru 2021 care va fi cifra exactă a bugetului din acest an” , a explicat președintele CJD, Corneliu Ștefan. Nu în ultimul rând, subprefectul județului Dâmbovița, Cătălin Chiru, le-a transmis pensionarilor că vocea lor va fi auzită în Parlament și va face toate demersurile prevăzute de lege ca aceștia să-și primească drepturile. ,,Sunt la a cincea serie de întrevederi de acest gen. Pe această linie vreau să vă asigur că întotdeauna, în urma ședințelor cu dumneavoastră au fost întocmite multe sinteze înaintate către Guvern și Ministerului de Resort. Plecând de la cuvântul domnului Gheorghe Popa, acela al dialogului, vreau să vă spun și eu în calitate de reprezentant al Guvernului, că dialogul este singura soluție. Mă bucur și vă felicit pentru decizia dumneavoastră de a avea un dialog în adevăratul sens al cuvântului. Vă asigur că instituția Prefectului își va face treaba și va transmite mesajul dumneavoastră către guvernanții României”, a confirmat Cătălin Chiru, subprefectul județului Dâmbovița.