22.12.2014 00:09

Lavinia Olteanu, regina karatelor

Lavinia Olteanu, regina karatelor
Galerie foto

Ultima în clasamentul publicat de DJST, Lavinia Olteanu a răsturnat orice calcule, câștigând titlul de Cel mai bun sportiv dâmbovițean al anului 2014, rezervat probelor neolimpice. Dublă campioană națională la kata (stiluri și interstiluri) și medaliată cu bronz la Campionatul European, sportiva lui Ionuț Munteanu s-a impus surprinzător la această secțiune, depășindu-l cu numai 0,5 puncte pe colegul de club Cristian Mihăieș.

Interesant e că Lavinia nu a câștigat la niciuna dintre cei cele trei categorii de votanți, în schimb a fost mereu pe podium, iar constanța a ajutat-o să triumfe în clasamentul general. Este o premieră în „Anchetele Jurnal de Dâmbovița” ca acest premiu să fie câștigat de o fată. Strategia inteligentă de mediatizare a rezultatelor și a activității secției de karate de la CS Târgoviște a dat roade, dovadă că cei de aici au făcut legea, câștigând la ambele secțiuni rezervate sporturilor neolimpice. Chiar dacă a fost preferatul ziariștilor și al doilea în opțiunile oficialilor, Cristian Mihăieș a stat mai rău la voturile cititorilor. La fel și Florin Purice, de patru ori medaliat cu aur la Campionatul Mondial de Fotbal Tenis, care a terminat abia pe locul 3 la general, la numai 1,5 puncte de liderul surpriză. Chiar dacă s-a impus în ierarhia DJST Dâmbovița, iată că nu a fost suficient pentru clujeanul de la Pro Activ Târgoviște să-i convingă pe cei care au votat și în „Anchetele” noastre, că a fost cel mai bun. Podiumul la această secțiune a fost alcătuit numai din seniori, iar în Top 10 au pătruns trei karateka, trei campioni de la fotbal tenis, trei sportivi de la micromodelism și unul de la radio orientare.

 

Locul I - Lavinia Olteanu

„Dedic victoria antrenorului și părinților”

„Mi-ați făcut o surpriză foarte frumoasă înainte de Crăciun, mai ales că în clasamentul DJST Dâmbovița am fost prima chemată la premiere, deci ultima clasată. Gândiți-vă că, în afara Campionatului European, unde am terminat pe locul 3, am câștigat toate celelalte concursuri la care am participat în acest an. Sunt dublă campioană națională la senioare, în proba de kata, și îmi pare rău că am renunțat să mai concurez și la kumite, fiind nevoită să mă angajez și să mai răresc din antrenamente. Nu am de gând să renunț la karate și nu mă las până nu îmi va cânta imnul și la un Campionat Mondial sau European. Concursurile interne le privesc ca pe niște antrenamente oficiale, obiectivul meu este de a câștiga aurul la nivel internațional. Și acum regret că nu am putut concura la Mondiale, din cauza unei greșeli de organizare. Dedic această victorie antrenorului meu, Ionuț Munteanu, cel care m-a susținut inclusiv în momentele de slăbiciune, când am fost foarte aproape să renunț la karate, dar și părinților, care m-au orientat către acest sport minunat. Chiar nu mă așteptam să câștig acest premiu, mi-ați dat o veste minunată și le mulțumesc celor care m-au votat!”Lavinia Olteanu

 

Locul II - Cristian Mihăieș

„Eram convins că nu pot rata podiumul”

„E o bucurie să aflu că am prins un loc pe podium în «Anchetele Jurnal de Dâmbovița» și recunosc că mă așteptam la acest lucru. Vă urmăresc activitatea, respect ceea ce faceți și atenția pe care o acordați sportului dâmbovițean și karatelor. Mi-am dat seama că lucrați corect și transparent, tocmai de aceea eram convins că nu pot rata podiumul. Am meritat acest loc și mă bucur că reprezentanții karatelor au câștigat ambele secțiuni. Pentru cei care contestă acest sport, îi invit la antrenamentele noastre, să vadă intensitatea la care se lucrează și cum arătăm după o oră și jumătate de efort. Vă felicit sincer pentru ceea ce faceți și vă doresc mult succes în continuare! Mulțumesc antrenorului meu, familiei, tuturor celor care m-au susținut și oamenilor care m-au votat!” Cristian Mihăieș

 

Locul III - Florin Purice

„Eu cred că e bine pentru un sportiv de 45 de ani”

„La noi, la Cluj, nu rețin să se organizeze astfel de premieri în ultimii zece ani. A trecut multă vreme de când nu am fost premiat pe aici cel puțin cu o diplomă. Cunosc ce faceți și mă bucur să văd că munca mea este apreciată în Dâmbovița, mai ales că eu nu locuiesc în județul dumneavoastră, în schimb activez pentru Pro Activ Târgoviște. Am auzit că am câștigat un premiu oferit de Direcția Județeană pentru Tineret și Sport, acum a venit și premierea ziarului dumneavoastră, eu cred că e bine pentru un sportiv de 45 de ani. țin să le mulțumesc colegilor de la Pro Activ, antrenorilor și sper să mai obțin titluri mondiale și europene! Deocamdată trebuie să ies din spital, având probleme cu amigdalele”. Florin Purice

 

Clasament general

1. Lavinia Olteanu (karate, CS Târgoviște) 25

2. Cristian Mihăieș (karate, CS Târgoviște) 24,5

3. Florin Purice (fotbal tenis, Pro Activ Târgoviște) 23,5

4. Dragoș Bizdrigheanu (fotbal tenis, Pro Activ Târgoviște) 17

4. Călin Bulai (micromodelism, Clubul Copiilor Pucioasa) 17

6. Alexandru Babeu (radio orientare, CSM Târgoviște) 12

6. Ștefan Neaga (karate, Petrom Flacăra Moreni) 12

8. Constantin Mangalea (micromodelism, Clubul Copiilor Pucioasa) 10,5

8. Lorin Petrescu (fotbal tenis, Pro Activ Târgoviște) 10,5

10. Gheorghe Tatu Filip (micromodelism, Clubul Copiilor Pucioasa) 7

 

Clasament cititori

1. Călin Bulai (micromodelism, Clubul Copiilor Pucioasa) 83

2. Dragoș Bizdrigheanu (fotbal tenis, Pro Activ Târgoviște) 50

3. Lavinia Olteanu (karate, CS Târgoviște) 35

4. Gheorghe Tatu Filip (micromodelism, Clubul Copiilor Pucioasa) 32

5. Cristian Mihăieș (karate, CS Târgoviște) 28

5. Florin Purice (fotbal tenis, Pro Activ Târgoviște) 28

7. Alexandru Babeu (radio orientare, CSM Târgoviște) 16

8. Constantin Mangalea (micromodelism, Clubul Copiilor Pucioasa) 11

8. Lorin Petrescu (fotbal tenis, Pro Activ Târgoviște) 11 10. David Arjan (Clubul Copiilor Pucioasa) 6

 

Clasament oficiali

1. Florin Purice (fotbal tenis, Pro Activ Târgoviște) 38

2. Cristian Mihăieș (karate, CS Târgoviște) 30

3. Lavinia Olteanu (karate, CS Târgoviște) 17

4. Călin Bulai (micromodelism, Clubul Copiilor Pucioasa) 13

5. Ștefan Neaga (karate, Petrom Flacăra Moreni) 12

6. Lorin Petrescu (fotbal tenis, Pro Activ Târgoviște) 9

7. Alexandru Babeu (radio orientare, CSM Târgoviște) 8

8. Dragoș Bizdrigheanu (fotbal tenis, Pro Activ Târgoviște) 5

8. Constantin Mangalea (micromodelism, Clubul Copiilor Pucioasa) 5

8. Răzvan Păuna (fotbal tenis, Pro Activ Târgoviște) 5

 

Clasament ziariști

1. Cristian Mihăieș (karate, CS Târgoviște) 12

2. Lavinia Olteanu (karate, CS Târgoviște) 11

3. Florin Purice (fotbal tenis, Pro Activ Târgoviște) 10

4. Dragoș Bizdrigheanu (fotbal tenis, Pro Activ Târgoviște) 5

4. Constantin Mangalea (micromodelism, Clubul Copiilor Pucioasa) 5

4. Ștefan Neaga (karate, Petrom Flacăra Moreni) 5

7. Alexandru Babeu (radio orientare, CSM Târgoviște) 4

8. Lorin Petrescu (fotbal tenis, Pro Activ Târgoviște) 3

9. Răzvan Păuna (fotbal tenis, Pro Activ Târgoviște) 1

9. Cătălin Ristea (kick-boxing, Respect Gym Găești) 1

9. Gregor Siudyla (motociclism, Flacăra Moreni) 1

9. Cătălina Vișan (karate, CS Târgoviște) 1

* Pentru locul 1 la fiecare categorie de votanți s-au acordat 10 puncte, pentru locul 2 - 9 puncte, pentru locul 3 - 8 puncte, pentru locul 4 - 7 puncte, pentru locul 5 - 6 puncte, pentru locul 6 - 5 puncte, pentru locul 7 - 4 puncte, pentru locul 8 - 3 puncte, pentru locul 9 - 2 puncte, pentru locul 10 - 1 punct. * În ziarul de mâine, vom anunța câștigătorii la sporturile olimpice.