22.11.2017 00:17

Lansarea revistei de studii "Patmos"

Lansarea revistei de studii
Galerie foto

A.V.

 


 

Astăzi, 22 Noiembrie 2017, ora 14:00, în Sala de conferințe a Bibliotecii Județene “Ion Heliade Rădulescu”, Strada Stelea, Nr. 2, Târgoviște, va avea loc lansarea numerelor 8, 9, 10 și 11 ale revistei “Patmos”, editate sub coordonarea Prof.Univ.Dr. Gheorghe F. Anghelescu, Directorul Centrului de Cercetări Științifice Interdisciplinare “Dumitru Stăniloae” din cadrul Universității “Valahia” din Târgoviște (CCSIDSUVT). Cele patru volume reunesc o serie de studii inedite susținute de personalități de prestigiu din domeniul istoric, filologic și teologic în cadrul conferințelor naționale organizate de CCSIDSUVT pe parcursul anilor 2015-2017, ce pot fi grupate pe următoarele teme: Biserica și Gulagul în România. Ultima redută instituțională în confruntare cu ideologia și faptele regimului comunist-ateu (1944-1989); Sfântul Ierarh Antim Ivireanul - model de cultură și spiritualitate pentru societatea românească. Aspecte ale monahismului european și al gândirii creștine din Evul Mediu timpuriu până în zilele noastre; Universul religios și simțirea românească la Ioan Alexandru. 75 de ani de la nașterea marelui poet național (Topa Mică, Județul Cluj, 1941 - Köln, Renania de Nord - Westfalia, 2000); Marile Puteri. Unirea. Basarabia (160 de ani de la Congresul de Pace de la Paris, 18/31 Martie 1856); Percepția și semnificația scrierilor Sfântului Ioan Gură de Aur pentru zilele noastre; *Colegiul Național Militar “Nicolae Filipescu” de la Mănăstirea Dealu. Vor lua cuvântul: Prof .Univ. Dr. Terezia Agnes Erich, Director al Bibliotecii Județene “Ion Heliade Rădulescu”, Dâmbovița; Conf. Univ. Dr. Ileana Tănase și Prof. Univ. Dr. Gheorghe F. Anghelescu.