27.05.2016 00:16

Lansarea primei istorii a astronauticii în România

Lansarea primei istorii a astronauticii în România
Galerie foto

G.C.


Miercuri, 25 mai, la Biblioteca Județeană „Ion Heliade Rădulescu” din Târgoviște a avut loc lansarea monumentalei monografii „Astronautica în România”, semnatar fiind o prestigioasă personalitate târgovișteană a științei și tehnicii europene, întemeietorul rachetomodelismului românesc, profesorul Ioan N. Radu.

Lucrarea, care, de fapt, este o istorie a evoluție astronauticii în România, apărută la Editura Bibliotheca, reprezintă, așa cum au remarcat și editorul, prof. Mihai Stan, și istoricul prof.dr. George Coandă, o premieră absolută în literatura tehnico-științifică din țara noastră, iar autorul a desfășurat o impresionantă operă de cercetare – documentare, de-a lungul anilor, în arhive (de stat, academice, particulare), în pagini de ziar și reviste. Mărturisindu-se, Ioan N. Radu a „desecretizat” că ideea realizării unei astfel de lucrări i-a venit cu mulți ani în urmă, fiindu- i susținută atât de familie cât și de importanți oameni ai domeniului, cum ar fi primul cosmonaut român, generalul și academicianul Dumitru Dorin Prunariu, cel care este și semnatarul prefeței acestei istorii a „Astronauticii în România”. Se poate spune, deci, că lansarea acestei monumentale lucrări s-a constituit într-un adevărat eveniment științific. Și iată cum – am putea concluziona fără să greșim -, datorită Maestrului Sportului în România, dar și Maestru Internațional, profesorului Ioan N. Radu, vocația Târgoviștei de loc, cu profundă rezonanță istorică, în care s-au produs atâtea premiere culturale, și-a mai adjudecat, în acest sens, un vector de excepționalitate, acela de întemeiere a astronauticii în țara care i-a dat umanității pe Herman Oberth, pe Henri Coandă și Elie Carafoli, și pe Dumitru Dorin Prunariu.