12.02.2016 00:25

La orizont, disponibilizări masive în învățământ?

La orizont, disponibilizări masive în învățământ?
Galerie foto

❚ Sindicatul Liber Învățământ Dâmbovița transmite, prin vocea liderului prof. Emil Poamă, că noul plancadru din sistemul educațional, la care lucrează în momentul de față ministrul tehnocrat Adrian Curaj, va conduce la dispariția unui număr însemnat de posturi din învățământ, la o primă estimare fiind vorba despre 40.000 ❚ „Așa cum este proiectul, în forma de acum, se vor disponibiliza de la toamnă și vorbim despre cadre didactice, nu de altceva”, a declarat prof. Emil Pomă ❚ Discuțiile care au loc în această perioadă, la nivelul Ministerului Educației, pe tema reducerii numărului de ore la clasă, prin micșorarea normei la istorie, geografie, comasarea matematicii cu informatica sau chiar renunțarea la latină provoacă temeri și nemulțumiri și în rândul cadrelor didactice din județ ❚ Cu toate acestea, prof. Emil Poamă susține că programa școlară a elevilor este destul de încărcată și că măsura ar fi benefică pentru elevi, dar în defavoarea profesorilor

VIOLETA STANCIU


Disponibilizări masive în învățământ la orizont?! Discuțiile care au loc în această perioadă, la nivelul Ministerului Educației, pe tema reducerii numărului de ore la clasă, prin micșorarea normei la unele discipline (istorie, geografie), comasarea altora (matematica-informatica), mergându- se chiar până la dispariția unor materii din programa școlară (latina) provoacă deja îngrijorare în rândul cadrelor didactice care își văd puse în pericol locurile de muncă.

„Această idee nu știu dacă e așa de benefică pentru sistemul educațional”, dar…

Noul plan-cadru din sistemul educațional, la care lucrează în momentul de față „curajosul” ministru tehnocrat, Adrian Curaj, va conduce la dispariția unui număr însemnat de posturi din învățământ, iar la o primă estimare se vorbește de circa 40.000 de posturi.

„Se discută efectiv despre programa școlară. Ideea de bază lansată este reducerea numărului de ore de la clasă. Toate disciplinele au fost afectate, conform acestui nou plan-cadru care este în discuție, dar în mod special istoria și geografia. Sunt și alte discipline puternic afectate de acest nou plan-cadru. Despre scosul definitiv din programă (n.n. latina) nu știu să vă spun, numai că, oricum, dacă se reduce numărul de ore la clasă, dacă se reduce numărul de ore pe disciplina respectivă, automat măsura va duce la disponibilizări masive în învățământ și efectiv la șomaj în acest domeniu de activitate. Reducerea numărului de ore la clasă înseamnă dispariția unui număr de posturi. Așa cum este proiectul, în forma de acum, se vor disponibiliza de la toamnă, când se va pune în aplicare, vreo 40.000 de posturi în învățământ și vorbim despre cadre didactice, nu de altceva. Această idee nu știu dacă e așa de benefică pentru sistemul educațional sau chiar și pentru copii”, a precizat prof. Emil Poamă. Potrivit sindicalistului dâmbovițean, „se pot înlocui sau completa aceste activități didactice de la catedră cu altele care să intre tot la norma cadrului didactic. Au fost inițial trei variante date în discuție în teritoriu. Ulterior au apărut și altele, iar acum se insistă pe ideea reducerii numărului de ore de la clasă ”, ne-a declarat prof. Emil Poamă, președintele SLI Dâmbovița.

…„Contestarea numărului de ore la clasă ar fi în beneficiul elevilor”

Totuși, sindicalistul dâmbovițean recunoaște că programa școlară a elevilor este destul de încărcată și că măsura ar fi benefică pentru elevi, dar în defavoarea profesorilor.

„Dacă judecăm drept, este adevărat că numărul de ore de la clasă, la unele niveluri, este destul de încărcat. Trebuie să fie până în 30 de ore, iar la gimnaziu 25 de ore la clasă/ săptămână, este vorba despre ore de predare la clasă. Nu este deloc benefică pentru noi această măsură, dar contestarea numărului de ore la clasă, efectiv, ar fi în beneficiul elevilor”, a mai precizat liderul de sindicat din învățământul dâmbovițean, prof. Emil Poamă.

Vă reamintim că Ministerul Educatiei a lansat în dezbatere publică trei propuneri de plan-cadru pentru învățământul gimnazial. Planul-cadru este documentul care prevede ce discipline vor face elevii de clasele V-VIII și câte ore îi vor fi alocate pe săptămână fiecărei materii. Planul-cadrul face parte din curriculumul școlar și va fi urmat de programele școlare, care vor stabili ce anume (conținutul materiei) vor învăța copiii la fiecare dintre materiile existente în planul-cadru.