28.06.2016 11:13

La Crevedia e supărare mare

La Crevedia e supărare mare
Galerie foto

* Odată cu ratarea promovării, Voința va pierde mai mulți jucători importanți, care au transmis în mod clar că nu continuă aici la Liga a IV-a. Surse din cadrul clubului au adus asigurări că nu există pericolul unei desființări

* În speranța că se mai poate recupera ceva, oficialii formației din sud-estul județului speră să primească din partea federației un loc în eșalonul trei. La Crevedia nu prea mai există răbdare pentru încă un sezon la nivel județean și nici certitudinea că Marius Rusu va mai finanța echipa la Liga a IV-a

COSTIN MIHAI


Voința Crevedia a dezamăgit crunt în returul barajului pentru promovarea în Liga a III-a, cedând la scor de neprezentare în duelul cu Flacăra Moreni. Un rezultat strâns, față de realitatea din teren, unde campioana județului Ilfov s-a prezentat lamentabil. Dezamăgirea este foarte mare în această perioadă la Crevedia, chiar dacă a pornit cu șansa a doua în barajul cu Flacăra. În speranța că se mai poate recupera ceva, oficialii formației din sud-estul județului speră să primească din partea federației un loc la Liga a III-a. La Crevedia nu prea mai există răbdare pentru încă un sezon la nivel județean și nici certitudinea că Marius Rusu va mai finanța echipa la Liga a IV-a. Omul de afaceri a cheltuit aproximativ 150.000 lei numai în campionatul recent încheiat, victorios la nivel de Ilfov, dar fără finalizare cu promovare la eșalonul trei.

                                                     Ce drum va apuca Voința Crevedia?

Odată cu ratarea promovării, Voința Crevedia va pierde mai mulți jucători importanți, care au transmis în mod clar că nu continuă aici la Liga a IV-a. Surse din cadrul clubului au adus asigurări că nu există pericolul unei desființări, doar că bugetul ar putea fi mult diminuat, dacă Rusu își va retrage sprijinul financiar. Ghinionul celor de la Crevedia a apărut după tragerea la sorți, când a fost împrecheată cu Flacăra Moreni, adversar pe care nu și l-a dorit nimeni din zona Munteniei. Echipa lui George Gavrilescu și Mădălin Ioniță ar fi avut șanse mari de promovare, dacă ar fi întâlnit campioana unui alt județ.