23.06.2017 00:20

La COS Târgoviște, război sindical cu administrația

La COS Târgoviște, război sindical cu administrația
Galerie foto

❚ Este vorba doar despre membrii Sindicatului Valahia, care, potrivit liderului Nicolae Dragodănescu, sunt într-un dialog al surzilor cu reprezentanții conducerii ❚ În ciuda protestelor, a celor peste 500 de procese pe clauze abuzive intentate administrației, dar și a faptului că Sindicatul Valahia se mărește de la o zi la alta, nu se reușește formarea unei punți de legătură ❚ Totodată, informațiile necesare pentru stabilirea reprezentativității sindicale sunt ținute la secret, acuză Nicolae Dragodănescu, la acest moment în COS funcționând două structuri sindicale ❚ La orizont, plutesc nori protestelor în cascadă și cu durata de o săptămână

VIRGIL VOINESCU


Angajat în salvarea Combinatului de Oțeluri Speciale (COS) Târgoviște, Sindicatul Valahia Târgoviște își consolidează poziția de lider prin primirea de noi membri și continuă demersul în instanță cu administrația oțelăriei, ne-a declarat liderul sindicatului Nicolae Dragodănescu. Acesta a spus că acțiunile juridice sunt deschise la Tribunalul Dâmbovița (peste 500 de procese pe clauze abuzive) „cu rețineri ilegale din salariile angajaților pe statul de plată și pe refuzul administrației de a comunica sindicatului numericul de angajați necesar pentru calculul reprezentativității cerute de legislație în negocieri pe contractul colectiv de muncă. Ultima noastră acțiune sindicală legală încă nu a adus un rezultat. Ne și așteptam de aftfel la aceasta. Era prevăzut că administrația va sta impasibilă. De aceea, în continuare ne judecăm cu aceasta, pentru că nu reușim să avem un dialog. Este tot ceea ce putem face acum. Singurul lucru pozitiv este, și trebuie remarcat, că la Sindicatul Valahia Târgoviște au aderat noi membri din rândul salariaților. Este un câștig și sperăm că și alți oțelari vor înțelege necesitatea și ni se vor alătura. Poate vor înțelege că unitatea sindicală, în acest caz, este importantă. Nu este ușor, dar membrii noștri de sindicat sunt deciși să continue în direcția solicitării drepturilor legitime. Or, acest lucru, așa cum au stabilit, va însemna noi acțiuni de protest”, ne-a declarat Nicolae Dragodănesu.

„În funcție de program, există deja propunerea de a se organiza o serie de proteste, de această dată în cascadă și cu durata de o săptămână. Vor fi proteste zilnice și acest lucru se va întâmpla până când cei din conducere vor accepta să dialogheze”, a adăugat Nicolae Dragodănescu, precizând că „deși vor exista costuri de organizare, ce se va decide se va realiza. Acest lucru se va întâmpla în preajma Zilei Metalurgistului (n.n. 15 august). Este o propunere pentru a culmina atunci cu petrecerea pe care o organizăm în mod tradițional”, a transmis liderul Sindicatului Valahia Târgoviște.