29.03.2017 00:19

Klaus instigatorul

Klaus instigatorul
Galerie foto

GEORGE COANDĂ


Klaus Werner Iohannis face ce face și dă cu bâta-n baltă, ba pardon, în Tibru. Pentru că aflându-se pe malurile celebrului râu, la Roma, la summit-ul privitor la soarta Europei, s-a-nfoiat în pene, luându-i-se un interviu, în care a îndemnat toți șefii de stat – capete încoronate, președinți – să iasă în stradă și să încurajeze manifestările ilegale, cică civice, vox populi, care, după părerea sa SF ar reprezenta opinia societății. Doar că, umflându-se în pene, a mințit sfruntat, prin omisiune, pentru că la demonstrațiile antiguvernamentale din ianuariefebruarie pe care, sfidând Constituția cu premeditare – fapt reprobabil care ar fi cerut suspendarea Domniei sale de la Cotroceni – le-a susținut fățiș, nu mai încape nicio îndoială, a fost vorba numai de „românii săi”, așa cum i-a considerat. Ca și cum ceilalți români, care l-au huiduit și i-au cerut demisia, înfruntând gerul în fața Palatului Cotroceni, ar fi fost... de pe altă planetă! Ce se întâmplă cu omul ăsta e de minune, de durere de bătătură, de dus să dai cu bobii la prezicătoare, încât te întrebi dacă nu cumva la Cotroceni bântuie de doi ani și ceva un duh al pierzaniei (de țară): un duh al incitării incendiatoare de țară. Ori nu realizează încă în ce postură înaltă se află – îndoi-m-aș că n-ar realiza - ori este pus, ca să nu spun împins de la spate, să compromită România, azvârlind-o într-o decădere dezastruoasă, ca, astfel, să funcționeze în concertul UE cu viteză de avarie. La urma urmelor, se închipuie vreun lider maximo al Europei, conducând o țară măreață, comparabilă cu Germania, cu Franța, sau cu Polonia, îngăduindu-și să dea povețe și să-i îndemne pe ăilalți șefi de state să-i urmeze penibilul exemplu ilegal și anticonstituțional? O, sfântă infatuare nemțească! Vreau să cred că președinții de țară și capetele încoronate din Europa trebuie să-l fi privit cu amuzament, cu compasiune, poate cu mirare, ca pe o arătare surprinzătoare ivită pe cărare la ceas de înserare în calea oamenilor cumsecade. Și mai cred că vor fi știind adevărul în legătură cu demonstrațiile regizate de la început de an și care, de bună seamă, nu au reprezentat o reală atitudine civică a poporului român. Asta e doar o fantezie a lui Klaus.