30.05.2016 00:05

Kinder Târgoviște, locul 5 la "Cupa Hagi Danone"

Kinder Târgoviște, locul 5 la
Galerie foto

* Puștii lui Eduard Prisăcaru au lăsat o impresie frumoasă la turneul desfășurat la Ovidiu, unde au înregistrat trei victorii

LIVIU DOBRE


Kinder Târgoviște a făcut o figură frumoasă la „Cupa Hagi Danone”, turneu desfășurat la Ovidiu, pe parcursul săptămânii trecute, unde s-a clasat pe locul 5. Echipa târgovișteană a avut un parcurs bun, chiar mulțumitor, chiar dacă a ratat calificarea în semifinale după ce s-a clasat pe locul 3 în grupa A. Puștii lui Eduard Prisăcaru au debutat perfect la acest turneu, cu două victorii obținute în prima zi, cu LPS „Mircea Eliade” București (1-0) și Șc. „Liviu Rebreanu” Târgu Mureș (2-0), succese care i-au dus pe primul loc în grupă. A urmat, din păcate, o înfrângere cu Luceafărul Drobeta Turnu Severin (0-1), iar mai apoi un eșec cu Viitorul Cluj (0-0, 2-4 după loviturile de departajare). În ultimul joc, Kinder s-a impus în confruntarea cu Șc. „Bosanci” Suceava (1-0), însă nu a reușit să prindă unul din primele două locuri, pe care au terminat Tr. Severin și Cluj. Clasamentul final al grupei A: 1. Luceafărul Drobeta Tr. Severin 14p, 2. Viitorul Cluj 12p, 3. Kinder Târgoviște 10p, 4. LPS „Mircea Eliade” București 4p, 5. Șc. „Bosanci” Suceava 3p, 6. Șc. „Liviu Rebreanu” Tg. Mureș 2p.

„Este un rezultat foarte bun”

 „Am terminat pe locul 5 la final. Nu ne-a ajutat nici jocul rezultatelor, cu puțin noroc ne-am fi putut califica în semifinale, dar așa a fost să fie. Este totuși un rezultat foarte bun, sunt mulțumit de cum au evoluat copiii. Am avut și doi remarcați de către Academia Gheorghe Hagi, Leonard Andrei și Fabian Năstase, pe care cred că nu o să-i mai avem din toamnă pentru că îi vor lua la academie”, ne-a mărturisit Eduard Prisăcaru, antrenorul grupei 2004 de la Kinder Târgoviște.

În grupa B, clasamentul a arătat astfel: 1. Academia de Fotbal „Gheorghe Hagi” 13p, 2. Kinder Sângeorgiu Mureș 11p, 3. Dinamyk Craiova 9p, 4. Liceul „Eugen Pora” Cluj 7p, 5. LPS Banatul Timișoara 5p, 6. ?c. „Traian” Pitești 0p.

Lotul pe care s-a bazat Eduard  Prisăcaru pentru turneul de la malul mării: Leonard Andrei, Antonio Dumitru, Răzvan Frățoiu, Luis Ionescu, Liviu Matei, Fabian Năstase, Ionuț Nedelcu, Mario Nicolae, Marius Oprea, Ștefan Pîrvu, Eric Ploieșteanu și Ovidiu Voicu.