16.10.2014 00:10

Jumătate dintre salariații Upet, amenințați de concedieri

Jumătate dintre salariații Upet, amenințați de concedieri
Galerie foto

❚ Situație gravă la uzina de utilaj petrolier după ce administrația rusă a unității economice a anunțat, fără explicații și fără consultarea partenerilor sociali, intenția de a concedia peste 300 de angajați ❚ Sindicatul „Unirea” din cadrul Upet așteaptă răspunsuri de la administratori, însă și aceștia la rândul lor sunt în așteptarea deciziei de la Moscova ❚ „Facem tot ce este posibil să evităm o concediere care ar fi dezastruoasă pentru oameni în prag de iarnă”, ne-a declarat liderul sindicat Cornel Vizitiu, fiind programată o discuție cu autoritățile județene și cu prefectul în încercarea disperată de a se mai schimba ceva ❚ Fostă perlă a producției de utilaj petrolier, una dintre cele mai cunoscute și recunoscute unități din lume, Upet a fost cumpărată în anul 2001 de cea mai importantă corporație din domeniul construcțiilor de mașini din Rusia – OMZ; în anul 1989 avea peste 11.000 de angajați, în timp ce astăzi abia mai numără 600

VIRGIL VOINESCU


 

Sindicaliștii din cadrul Upet (Uzina de Utilaj Petrolier) Târgoviște sunt în alertă în aceste zile, după ce administrația rusă a unității economice a anunțat, fără explicații și fără consultarea partenerilor sociali, intenția de a concedia peste 300 de angajați.

Potrivit liderului Sindicatului „Unirea” din cadrul Upet, Cornel Vizitiu, „situația îngrijorează pe fiecare angajat din cei 600 câți mai sunt în uzină. De aceea am încercat să obținem de la conducerea uzinei explicații oficiale privind starea de fapt care vizează 300 de locuri de muncă ce urmează să fie desființate. Nu s-au adus clarificări. Singurul răspuns a fost că «Se așteaptă o comunicare din partea patronului de la Moscova». Dar așteptăm de ceva timp și explicația tot întârzie”, a menționat sindicalistul.

 

Cu jalba la autoritățile județene,

doar-doar se va evita concedierea

În această situație îngrijorătoare, dat fiind numărul uriaș de angajați care ar urma să-și piardă locul de muncă, sindicali știi au cerut o întrevedere cu administrația județului.

„Astăzi (n.n. ieri) va avea loc o discuție cu prefectul județului, dl Victor Sanda, și cu președintele Consiliului Județean Dâmbovița, dl Adrian Țuțuianu. Facem tot ce este posibil să evităm o concediere care ar fi dezastruoasă pentru oameni în prag de iarnă. Discuția cu autoritățile este, de moment, un punct de plecare, care ar putea, prin analiză, să conducă la păstrarea locurilor de muncă, și așa extrem de puține”, a mai precizat liderul sindical Cornel Vizitiu.

 

Remember

Upet Târgoviște a fost una dintre cele mai importante companii producătoare de utilaje petroliere din România. Potrivit Wikipedia, în martie 2001, Upet Târgoviște a fost cumpărată de cea mai importantă corporație din domeniul construcțiilor de mașini din Rusia - OMZ. Activitățile de proiectare, consultanță, marketing și comercializare s-au externalizat, prin formarea societății TC UPET SRL. Î

n august 2006, Upet SA a devenit membru al Grupului Industrial Generatia, producător important în Rusia și CSI al unui sortiment larg de utilaje pentru petrol și gaze, pentru petrochimie, pentru foraj și termoenergie.

În anul 1989, numărul de angajați de la Upet Târgoviște depășea 11.000, iar în 2009 ajunsese la 1.189. Terenul uzinei, amplasată în centrul municipiului Târgoviște, a fost, de-a lungul anilor, vânat de investitori, mare parte din el fiind astăzi ocupat de supermarketuri.