23.07.2021 00:25

"Județul Dâmbovița nu există pentru Guvernul României"


Galerie foto

❚ Județul Dâmbovița nu a primit niciun ban de la Guvern pentru calamitățile din munte ❚ ,,Așa cum am promis, am adus în munte proiectanții care vor înainta soluția tehnică pentru refacerea drumului distrus de debitul mare al Ialomiței din zona Cheile Tătarului”

 

VIOLETA STANCIU


Guvernul Cîțu nu vrea să audă de județul Dâmbovița! Au fost repartizați bani din fondul de intervenții, pentru repararea drumurilor județene, comunale, podurilor, podețelor și digurilor, iar județul Dâmbovița a fost sărit și de data aceasta de la numărătoare. Acordarea celor 148,7 milioane de lei doar pentru 17 județe afectate de inundații și alunecări de teren, în timp ce numărul acestora este mult mai mare, (bani care vor fi utilizați pentru repararea a 1.085 de obiective din 243 de unități administrativ- teritoriale), l-a determinat pe președintele CJD, Corneliu Ștefan să declare că ,,județul Dâmbovița nu există pentru Guvernul României”. Județele care urmează să primească fonduri de la Guvern sunt Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița Năsăud, Botoșani, Caraș-Severin, Cluj, Covasna, Gorj, Harghita, Hunedoara, Maramureș, Satu Mare, Vâlcea, Vrancea. Fără sprijin de la Guvernul României, căruia i se potrivește de minune zicala românească ,,mumă pentru unii și ciumă pentru alții”, președintele CJD, Corneliu Ștefan încearcă să se descurce cum poate pentru a rezolva problemele apărute, ceea ce se poate rezolva, cu resursele pe care le are la dispoziție. ,,Așa cum am promis, am adus în munte proiectanții care vor înainta soluția tehnică pentru refacerea drumului distrus de debitul mare al Ialomiței din zona Cheile Tătarului. În cel mai scurt timp, vreau să începem lucrările la drumul și podurile afectate de apele rîului Ialomița care, din spusele specialiștilor, niciodată nu au fost atât de mari în zona Cheile Tătarului. În primă fază, trebuie reparate apărările de mal și racordurile pod-rampă care au fost avariate de aluvinile și materialul lemnos aduse de ape, iar zidurile de rambleu din piatră, trebuie consolidate prin refacerea fundațiilor. În urma acestor lucrări, se poate trece la reconstruirea terasamentului drumului și a întregului sistem rutier. De asemenea, vreau să vă anunț că, în mai puțin de 24 de ore de la viiturile produse, am redat circulației podul peste Ialomița spre Cabana Horoabele, dar am redeschis și Peștera Ialomiței”, a declarat președintele CJD, Corneliu Ștefan.