20.09.2021 00:14

Jandarmii, la evenimentul de ciclism din Pucioasa

Jandarmii, la evenimentul de ciclism din Pucioasa
Galerie foto

*Pentru ca activitățile să decurgă în bune condiții, s-au constituit dispozitive de ordine și siguranță publică formate din efective ale Inspectoratului de Jandarmi Județean Dâmbovița și celelalte autorități

 

Jandarmii dâmbovițeni au fost prezenți în zilele de 18 și 19 septembrie a.c., în orașul Pucioasa și în împrejurimi, cu ocazia desfășurării competiției de ciclism „The Wall”, care s-a desfășurat pe următoarea rută: Pucioasa-Sultanu-Provița de Sus-Costișata-Bezdead-Pucioasa și care a avut 2 categorii, respectiv tura scurtă pe o distanță de 61 de km și tura lungă (două ture de traseu), pe circa 120 km. Pentru ca activitățile să decurgă în bune condiții, s-au constituit dispozitive de ordine și siguranță publică formate din efective ale Inspectoratului de Jandarmi Județean Dâmbovița și celelalte autorități pentru a preveni posibilele incidente pe raza orașului Pucioasa și pe trasele de deplasare.

 

„Pe această cale, reamintim participanților următoarele recomandări preventive, general valabile: să aducă la cunoștința autorităților eventualele aspecte legate de încălcarea legii sau posibile situații de pericol; să respecte regulile adoptate de organizator, precum și măsurile de protecție sanitară adoptate de autorități pe timpul stării de alertă; să respecte măsurile de siguranță impuse de organizator în ceea ce privește desfășurarea competiției; să solicite, ori de câte ori este nevoie, sprijinul jandarmilor, fie prin contact direct, fie prin apelarea numărului unic de urgență 112”, au transmis reprezentanții Jandarmeriei Dâmbovița.

V.A.