13.11.2020 00:17

IUBIREA MILOSTIVĂ - SLUJIRE NECONDIŢIONATĂ

Ne aflăm la începutul postului Naşterii Domnului, când fiecare credincios este chemat să ia aminte la sine şi să se pregătească pentru primirea în viaţa personală a sărbătorii celei mari a creştinătăţii, ce aduce bucurie, linişte şi dragoste în sufletul fiecărui credincios. Pentru aceasta, Biserica noastră a rânduit ca temă de meditaţie în vederea pregătirii duhovniceşti, Evanghelia în care Mântuitorul, în dialogul purtat cu învăţătorul de lege, ne prezintă Pilda samarineanului milostiv. Asemenea învăţătorului de lege şi noi avem momente în viaţă când Îl provocăm pe Dumnezeu cu ”înţelepciunea” noastră, considerându-ne îndeajuns de înţelepţi şi de următori ai legii. Mântuitorul ne învaţă că viaţa, deşi este ca un drum, totuşi ea nu este lipsită de provocări şi încercări, care prin răutatea diavolului, încearcă să ne coboare din Ierusalimul duhovnicesc. Dumnezeu vorbeşte prin pilda aceasta despre taina mântuirii noastre, întrucât, oricărui om i se poate întâmpla să se ”coboare”, depărtându-se de El şi lipsit de pronia părintească, să fie tâlhărit de puterile sale, care îl mai ţineau pe acest drum. Această imagine a omului tâlhărit şi batjocorit ne arată cât de mult poate să decadă omul lipsit de harul divin, care întoarce spatele lui Dumnezeu şi se îndepărtează de înalta chemare, aceea de a fi chip al Lui. Totuşi, în acest om tâlhărit a rămas o fărâmă de credinţă, prin care spera să fie ajutat.Preotul şi levitul, deşi următori ai legii lui Dumnezeu, nu reprezintă neputinţa Legii Vechiului Testament de a îndruma şi ridica omul, ci rigiditatea mentalităţii lor la care au ajuns prin ridicarea statutului lor mai presus de lege şi faţă de îndrumarea lui Dumnezeu, ei devenind simpli fomalişti şi ritualişti ai legii. Astfel, când întâlnesc un om ”abia viu”, ei o interpretează ca pe o pedeapsă divină, lipsiţi fiind de o gândire milostivă. Ei nu dau dovadă de iubire faţă de semenul lor, conaţional de altfel, ci de o judecată iraţională. Samarineanul, strain ca neam şi dispreţuit de evrei, dă dovadă de o gandire aparte, unde din dragoste milostivă şi slujitoare, poartă de grijă de cel care este dispreţuit. Nu numai că-l îngrijeşte, ci îl ridică şi îl duce la o casă de oaspeţi, Biserica lui Dumnezeu care poartă grijă de fiecare suflet în parte. Pilda aceasta nu se referă numai la atitudinea noastră faţă de semeni, ci şi la atitudinea noastră faţă de noi înşine. Să luăm aminte ca în suferinţele noastre să nu ne pierdem speranţa şi credinţa că Dumnezeu este cu noi şi ne iubeşte oricât de căzuţi am fi. Să nu dispreţuim pe cel de lângă noi, judecându- l cu asprime, deoarece prin judecata faţă de el, ne atragem şi nouă osândă, ca nepăsători faţă de chipul pe care îl purtăm.Dumnezeu ne-a creat după chipul Său nu numai să fim la înfăţişare ca El, ci şi să-I urmăm întocmai exemplul iubirii Sale milostive.Din iubire Dumnezeu ne-a creat, din iubire ne poartă de grijă şi ne ridică din păcat şi tot din iubire ne dă posibilitatea să ne mântuim. Să fim străini faţă de nepăsare şi faţă de orgolii, şi să lăsăm iubirea să ne înduplece mintea şi inima, făcându- ne milostivi în lucrarea noastră de a urma şi a împlini cuvântul lui Dumnezeu, acela de a ne iubi şi întrajutora unii pe alţii!

Preot Stancu-Uilăcan Sorin- Nicolae,
Parohia Cojasca