02.10.2020 00:16

Iubirea de Aproapele

„Precum voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi asemenea“ (Luca 6,31). Iată ceea ce toţi comentatorii Noului Testament au denumit,, Legea de aur a morale creştine”. Textul, este inclus în,,Predica de pe munte”, aceasta, reprezentând ea însăşi un rezumat mai larg al învăţăturii Mântuitorului Hristos, putând fi găsit identic în Evanghelia după Matei (7,12). Privind cu atenţie asupra conţinutului acestor cuvinte se poate constata simplitatea si usurinţa în întelegere. Toţi dorim ca oamenii să ne facă numai bine, să fim iubiţi, ajutaţi… Cuvântul Mântuitorului Hristos ne ia pe noi înşine drept măsură a modului cum trebuie să ne purtăm unul cu altul, cum vrem să se poarte altii cu noi, aşa să ne purtăm şi noi cu dânşii. Mântuitorul a fost Cel care a adus în lume noutatea iubirii: „Poruncă nouă vă dau vouă: să vă iubiţi unii pe alţii, precum V-am iubit şi Eu pe voi”(Ioan 13,34).Drept urmare,în Noul Testament, iubirea de semeni este inălţată la suprema valoare, întemeiată în primul rând pe iubirea faţă de Dumnezeu si apoi pe identitatea de natură a tuturor oamenilor. Demn de menţionat este şi faptul că, în creştinism noţiunea de << aproape >> sau <> are un caracter universalist, făcând referire la orice om, indiferent de naţionalitate, stare socială sau credinţă religioasă. Astfel cuvintele Sfântului Apostol Pavel:,,Nu mai este iudeu, nici elin, nu mai e nici rob, nici slobod, nu mai e nici parte bărbătească, nici parte femeiască, pentru că în Iisus Hristos noi toţi suntem una”(Galateni 3, 28), ne arată clar sensul noţiunii de <>, un sens necunoscut lumii până atunci. Iubirea faţă de aproapele trebuie să fie fără margini, aşa cum ne invaţă Sfânta Evanghelie:,,De iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce răsplată vi se cuvine? Căci şi păcătoşii iubesc pe cei ce-i iubesc. De faceţi bine celor ce vă fac bine, ce mulţumită vi se cuvine? Căci şi păcăto şii acelaşi lucru fac …Voi însă iubiţi pe vrăjmaşii voştri şi faceţi bine şi daţi împrumut, neaşteptând nimic şi veţi avea plată mare şi veţi fi fiii Celui de sus…” (Luca 6, 32,33,35). Această poruncă sublimă, ce pare unora <> iar altora <>, datorită faptului că rupe definitiv mentalitatea egoistă şi pornirile păcătoase ale firii omeneşti, are un tâlc foarte adânc: În iubirea vrăjmaşilor se află noutatea şi puterea creatoare inegalabilă a iubirii creştine.Iubirea este leacul împotriva răutăţii, fiind cel mai bun mijloc pentru a extinde aria binelui asupra celor răi. Cine este, ce reprezintă Duşmanul? Paradoxal, duşmanul nostru este un frate de-al nostru, care fiind stăpânit de ură,se află în cea mai mare primejdie, aceea de a-şi pierde sufletul. Ura desparte pe om, ridică bariere şi baricade între oameni,desparte pe soţi şi pe copii de părinţi şi pune în pericol liniştea comunităţii. Omul stăpânit de ură faţă de semenii săi se izolează de aceştia se dezbină pe sine însuşi căzând pradă propriilor patimi. Aşa încât el are nevoie de ajutorul nostru căci numai prin iubirea noastră îl putem salva.Iubirea înseamnă deschidere către semenul nostru şi slujire reciprocă.Chipurile în care trebuie să ne manifestăm acestă iubire pot fi multiple şi variate, în funcţie de condiţii, nevoi şi posibilităţi. Aici sânt cuprinse, alături de iertare, binecuvântare, consolare, binefacere şi dojana şi pedeapsa, după caz. Iubirea şi slujirea reciprocă a semenului sânt semnul distinctiv al adevăratului creştin, dovada nedesminţită a responsabilităţii noastre faţă de propria noastră viaţă şi mântuire şi faţă de viaţa altora cu care impreună creştem şi ne realizăm ca oameni şi creştini adevăraţi. Noi creştinii, iubind şi slujind Biserica, iubim şi slujim lui Dumnezeu.Slujind lui Dumnezeu slujim semenilor nostrişi nouă înşine care creştem prin eforturile tuturor.Căci alături de cel ce se roagă şi crede se află Hristos şi întreaga Sa Biserică. Preot Bădica Eduard Marian, Parohia Adânca, Protoieria Târgovişte-Sud