13.05.2019 00:20

ÎPS Nifon, întâlniri la nivel înalt la Varșovia

ÎPS Nifon, întâlniri la nivel înalt la Varșovia
Galerie foto

❚ Întâlnirea din capitala Poloniei a fost prezidată și de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei

 

A.V.

 


 

Comitetul executiv al grupului comun de lucru (JWG) dintre Biserica Romano-Catolică și Consiliul Mondial al Bisericilor (CMB) s-a reunit la Varșovia în perioada 6-8 mai 2019. Întâlnirea din capitala Poloniei a fost prezidată de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei, și de Excelența sa Diarmuid Martin, Arhiepiscopul Catolic de Dublin și Primatul Irlandei. În cadrul întrevederii au fost prezentate activități recente și aspecte privind cooperarea dintre Biserica Catolică și WCC, se menționează în comunicatul de presă emis cu acest prilej. De asemenea, grupul a evaluat progresul activității din timpul mandatului actual referitoare la „documentele de studiu privind consolidarea păcii în situațiile de violență”, dar și cu privire la migranți și refugiați „ca o provocare și oportunitate ecumenică”. „Având în vedere că mai sunt doi ani până la următoarea adunare a CMB, programată pentru septembrie 2021 la Karlsruhe, Germania, care va marca sfârșitul actualului mandat JWG, executivul a început să reflecteze asupra raportului final al activităților desfășurate. Totodată, Comitetul executiv a pregătit ordinea de zi a viitoarei sesiuni plenare a JWG care va avea loc în septembrie 2019 în Lyon, Franța”, a precizat pc.pr. Ionuț Ghibanu, vicarul eparhial al Arhiepiscopiei Târgoviștei, pe o rețea de socializare.