14.03.2018 00:10

Ionuț Lupescu nu se implică în alegerile de la AJF Dâmbovița

Ionuț Lupescu nu se implică în alegerile de la AJF Dâmbovița
Galerie foto

❚ „Un președinte de federație trebuie să fie neutru, fără să avantajeze ori să dezavantajeze pe cineva. Dacă voi deveni președintele FRF și dacă o să am timp, e posibil să particip la alegerile de la AJF Dâmbovița”, a transmis „Kaiserul” ❚ Cum Tudor Emil va vota la alegerile FRF din 18 aprilie, Răzvan Burleanu i-a făcut un favor, spunând că nu ar prefera ca președinte de AJF pe cineva din lotul arbitrilor „deghizați”. Cu țintă clară Cristi Catană, de care se teme Tudor cel mai tare ❚ Reluarea competițiilor la nivel județean a oferit multe momente tensionate și chiar incidente. Cele mai grave s-au petrecut la Mătăsaru și la Cetățeni, ultima o localitate din Argeș, unde își susține meciurile din organizare proprie Muscelul Văleni

COSTIN MIHAI

 


 

Pe 26 aprilie vor fi alegeri la Asociația Județeană de Fotbal Dâmbovița, iar președintele Tudor Emil se teme cel mai tare de secretarul Cristian Catană, care și-a anunțat oficial candidatura. Cum Tudor va vota la alegerile FRF din 18 aprilie, Răzvan Burleanu i-a făcut un favor, spunând că nu ar prefera ca președinte de AJF pe cineva din lotul arbitrilor „deghizați”. Cu țintă clară Cristi Catană, care ar putea pierde voturi după această declarație.

Lupescu nu susține niciun candidat pentru șefia AJF

Ionuț Lupescu, marele adversar al lui Burleanu în lupta pentru putere la Federația Română de Fotbal, s-a exprimat și el pe subiect, însă într-o notă de echilibru. „Dacă voi deveni președintele FRF și dacă o să am timp, e posibil să particip la alegerile de la AJF Dâmbovița, fără a mă implica în vreun fel. Un președinte de federație trebuie să fie neutru, fără să avantajeze ori să dezavantajeze pe cineva”.

Spectatorii au năvălit pe teren la Cetățeni

Reluarea competițiilor la nivel județean a oferit multe momente tensionate și chiar incidente. Cele mai grave s-au petrecut la Mătăsaru și la Cetățeni, ultima o localitate din Argeș, unde își susține meciurile din organizare proprie Muscelul Văleni. Care a evoluat duminica trecută în Cupa României cu Sportul Voinești, într-o partidă întreruptă aproape de minutul 60, când au pătruns pe teren mai mulți spectatori. Alte patru meciuri nu s-au jucat, din lipsa asistenței medicale la Juniorul Ciocănești, Cătunu și Răscăeți, pentru ca Publirex Ciocănești să nu se prezinte la Ghinești.