16.10.2020 00:17

Învierea fiului văduvei din Nain

Pe drumul ce vine dinspre Capernaum, la porțile cetății Nain, Domnul Iisus – viața și învierea – se întâlnește cu moartea care răpise pe unicul fiu al unei sărmane văduve, nădejdea și toiagul bătrâneților ei. În urma mamei frânte de durere, curgea popor mult, însoțind-o spre groapă și, fără îndoială, din cortegiu nu lipseau nici bocitoarele, nici prietenii, nici cunoscuții;dar nimeni și nimic nu era în stare să aline durerea și să îndulcească amărăciunea, cu neputință de tălmăcit ale acestei nenorocite mame. Pentru o evreică un fiu era semnul bunăvoinței și binecuvântării lui Dumnezeu față de ea; de aceea, când îi murea copilul se socotea ca și cum ar fi pierdut bunăvoința Cerului. În Israel, nici nu se putea imagina o jale mai mare, astfel încât în nenorociri mari și ireparabile se și spunea: “Jale ca după unicul născut”. Mântuitorul, singurul care putea s-o ajute pe femeie în acea grea încercare, făcându-I-se milă, se apropie de ea și o mângâie, zicându- i: “Nu plânge!”. Apoi se apropie de tânărul mort. Cei ce-l duceau, se opresc și, într-o clipă, se face tăcere de mormânt. Ochii tuturor celor prezenți se ațintesc asupra celui ce rostise acel tulburător “Nu plânge!”. Iisus, privind spre cel ce zăcea fără suflare, îi zice poruncitor: “Tânărule, îți zic: scoală-te!” (Luca, VII, 14). Și în acea clipă mortul “a șezut și a început a grăi”. În fața acestei întâmplări, cu totul neașteptată și nemaivăzută, mulțimea încremeni. Și este perfect explicabil. Profetul Ilie încă rechemase la viață pe fiul văduvei din Sarepta Sidonului, dar el s-a întins de trei ori deasupra copilului și l-a strâns la sine, strigând către Domnul: “Doamne, Dumnezeul meu, întoarce sufletul acestui copil întru dânsul”. (III Împ. XVII, 21). Or, Iisus Se mulțumește doar să-i poruncească: “Tânărule, îți zic: scoală-te!”. Profetul Elisei a înviat și el pe fiul Sunamitei, dar nu cu puterea sa, ci, tot ca Ilie, cu puterea cerută și primită de la Dumnezeu printr-o rugăciune îndelungată. (IV Împ. IV, 18-37). Domnul Iisus însă, precum prin acel atotputernic “să fie” a scos lumea la ființă, tot astfel acum, prin singurul cuvânt “scoală”, redă viață unui cadavru. Iată de ce era firească și explicabilă uimirea și spaima ce-i cuprinsese pe cei prezenți, ca de altfel totdeauna când în ordinea firii intervine brusc și învederat puterea lui Dumnezeu.“Și- L măreau pe Dumnezeu zicând: «Un profet mare s-a sculat între noi și a cercetat Dumnezeu poporul Său»” (Luca VII, 16). În realitate, făcătorul de minuni din fața lor nu era doar “un profet mare”, ci Profetul unic, Însuși Fiul unic al lui Dumnezeu, pe care îl proclamă ca atare și această minune, “ca toți să- L cinstească pe Fiul cum Îl cinstesc pe Tatăl” (Ioan V, 21). Învierea tânărului din Nain este o minune de prim ordin, deoarece întrece orice putere a firii; și nu se poate pune la îndoială, fiind văzută atât de locuitorii din cetate care formau cortegiul, cât și de mulțimea de ascultători care Îl urmau pe Iisus. După cum notează Sfântul Luca în Evanghelia sa, despre minunea aceea s-a vorbit în toată Iudeea și în toată regiunea.Au vorbit apostolii, care erau de față și au răspândit-o și după Înălțarea lui Iisus la Cer, atât ei cât și cei care asistaseră la ea, și care încă mai trăiau pe timpul când Sfântul Luca și-a scris Evanghelia. Oamenii dintotdeauna s-au mirat și se miră de întâmplările ieșite din comun ce izbesc retina, dar sunt orbi și insensibili la marile transformări ce se petrec în lumea sufletului. E mare și impresionantă o înviere din morți, dar e mult mai mare și mai însemnată o înviere a unui suflet din moartea păcatului; pentru că dacă învieri din morți s-au putut face și înainte de venirea lui Iisus, apoi, pentru ca sufletul să-și reprimească viața harică, adică să redevină fiu al lui Dumnezeu prin biruința morții și a păcatului, a fost nevoie de întruparea, pătimirea și moartea Fiului lui Dumnezeu.

Pr. Marian Dragomir,
Parohia Băleni Sârbi