04.11.2022 00:13

Învierea fiicei lui Iair

Învierea fiicei lui Iair
Galerie foto

În duminica ce urmează, Evanghelia care se citește la Sfânta Liturghie se referă la învierea fiicei lui Iair, o copilă de doar doisprezece ani  și la vindecarea femeii care tot de doisprezece ani avea o suferință pe care Evanghelia o numește scurgerea a sângelui, o boală care nu numai că-i slăbea trupul și sufletul, dar îi și aducea o necontenită stare de necurăție care îi altera întreaga viață. Relatarea evanghelică a evenimentelor pare a vorbi, într-o primă lectură, despre moarte și suferință, dar adevăratul său mesaj este despre credință și nădejde, despre smerenie și vindecare, dar mai ales despre VIAȚĂ.

Într-un fel, copila și femeia ce se atinge de Mântuitorul aveau aceeași vârstă a suferinței și a morții: fiica lui Iair, căreia suferința i-a adus moartea trupului, și femeia cu viața întunecată de boală dar și exclusă din comunitate pentru acesta, separată de semeni în ochii cărora ea era ca moartă social.

Iair nu se roagă pentru sine: se roagă pentru fiica sa pe care o iubea cu convingerea fermă că rugăciunea îi va fi ascultată, dar și cu smerenie. Iar, aceasta, nu este o umilință, ci este primul pas al îndreptării, al vindecării și, astfel, al mântuirii care înseamnă preamărirea omului în împărăția lui Dumnezeu.

De multe ori cei bolnavi își îndreaptă în suferință gândul și rugăciunea către Dumnezeu și cer vindecare, dar, de atât de multe ori, Sfânta Scriptură ne arată că ne putem ruga și pentru ceilalți: Iair pentru fiica sa; cei patru bărbați din Capernaum într-o rugăciune fără cuvinte, neabătuți în dorința lor de a aduce înaintea Învățătorului, de la care știau că vor obține vindecarea, pe prietenul legat la pat de neputință, și care nu sunt opriți de mulțimea care-L înconjura și nici de zidurile casei; de asemenea, femeia canaaneancă nu se depărtează de Mântuitorul până ce nu aude „O, femeie, mare este credința ta. Fie ție după cum voiești” (Matei 15, 28) iar tatăl copilului lunatic mărturisește, cerând ajutorul: „Cred, Doamne! Ajută necredinței mele!” (Marcu 9, 24 )

Mântuitorul nu face din tămăduirea femeii un spectacol ci o manifestare a puterii și iubirii Sale, dar ne oferă credința femeii ca exemplu de urmat. Aceasta a căzut cu frică și cu smerenie înainte Lui, fiindu-ne nouă un martor al puterii prin care lucrează Dumnezeu în cei a căror credință este întărită de nădejde și desăvârșită prin iubire și a căror smerenie devine astfel binecuvântare și laudă. Iair, la rândul său, se identifică deplin cu suferința copilului său și ne este tuturor exemplu de smerenie și credință, nădejde și dragoste milostivă de părinte.

Aceste virtuți sunt cele care rodesc cu adevărat tămăduirea noastră trupească și sufletească; pe acestea să le cultivăm și noi spre slava lui Dumnezeu și mântuirea noastră.

 

Pr. Adrian Popa, Parohia Ilfoveni