18.02.2020 00:25

Investițiile cu bani europeni, luate la bani mărunți

Investițiile cu bani europeni, luate la bani mărunți
Galerie foto

❚ Investiția de aproape 22,5 milioane lei noi vizează lucrări ample pentru reabilitarea unității școlare, pe care primarul Daniel Cristian Stan le-a verificat ieri pe teren ❚ „Am făcut o vizită pe amplasamentul investiției în vederea pregătirii fazei de execuție a celui mai mare proiect care a vizat vreodată o unitate de învățământ târgovișteană”, a ținut să precizeze edilul Târgoviștei

 

A.V.

 


 

Administrația publică locală a municipiului Târgoviște ține sub atentă observație derularea lucrărilor cu fonduri europene de la unitățile de învățământ din localitate. Astfel, primarul Daniel Cristian Stan, alături de restul echipei de la conducerea Primăriei Târgoviște, verifică pe teren implementarea acestor proiecte, în fiecare dintre etapele respective, ieri fiind rândul Școlii Gimnaziale „Tudor Vladimirescu” din municipiu. Investiția de aproape 22,5 milioane lei noi vizează lucrări ample pentru reabilitarea unității școlare, despre care edilul a ținut să facă, ieri, pe teren, următoarele precizări: „Încă un pas important a fost făcut pe linia programului de modernizare a unităților de învățământ târgoviștene pe fonduri europene. În cadrul POR 2014-2020, Axa Prioritară 10, «Îmbunătățirea Infrastructurii Educaționale», investiția cu titlul «Îmbunătățirea infrastructurii Educaționale prin Extinderea, Reabilitarea, Modernizarea și Echiparea Școlii Gimnaziale Tudor Vladimirescu din Târgoviște», a depășit etapa de verificare a conformității administrative și a eligibilității și a trecut în faza următoare de evaluare. În acest context, în cursul zilei de astăzi (n.n. ieri), am făcut o vizită pe amplasamentul investiției în vederea pregătirii fazei de execuție a celui mai mare proiect care a vizat vreodată o unitate de învățământ târgovișteană. Astfel, în cadrul unei finanțări în valoare totală de 22.487.266, 06 lei (inclusiv TVA), se dorește realizarea următoarelor intervenții: ●Reabilitarea integrală a corpului principal de clădire (Înlocuire tâmplărie; Refacerea instalației electrice; Înlocuirea rețelei de apă și dotarea cu hidranți; Anvelopare; Finisaje interioare și exterioare; Modernizare grupuri sanitare; Instalarea unui sistem de supraveghere video; Instalarea unui sistem de comunicare audio;). ●Reabilitarea sălii de sport (Supraetajarea corpului existent în vederea amenajării unei săli de gimnastică; Anvelopare; Înlocuire tâmplărie;). ●Sală de festivități și corp administrativ (în prelungirea clădirii școlii, separat printr-un rost de dilatație, se va construi un imobil format din două corpuri dreptunghiulare – corpul sălii de festivități, având 610 locuri și corpul administrativ); ●Amenajarea curții și a bazei sportive (asfaltare; amenajarea a două terenuri de baschet; amenajare peisagistică; construire teren de minifotbal cu gazon artificial, nocturnă și tribună; pistă atletism din tartan, groapă de nisip; teren de badminton. Unitatea de învățământ va beneficia și de mobilier, dotări de laborator, dotări cabinet stomatologic, dotări sală de mese, dotări sală de sport, dotări cabinete școlare, dotări sală de festivități. Durata de execuție este de cel mult 24 de luni, iar licitația de execuție va fi lansată luna viitoare!”, a declarat primarul Daniel Cristian Stan.