11.03.2019 00:16

Investiții promițătoare la Răcari

Investiții promițătoare la Răcari
Galerie foto

❚ „Vrem să investim în iluminatul public, în toată localitate, reabilitarea termică a blocurilor și, nu în ultimul rând, grădinița din Răcari”, a enumerat edilul Marius Caravețeanu doar câteva dintre proiectele aflate în pregătire


ȘTEFAN KHALIL


Administrația orașului Răcari se pregătește de noi investiții pentru perioada următoare. În acest moment sunt 30 de proiecte aflate în stadiu de implementare, dintre care 3 sunt pe fonduri europene.Potrivit primarului orașului Răcari, Marius Caravețeanu, ,,așteptăm în fiecare moment să fim chemați la semnarea contractului de finanțare și vrem să investim în iluminatul public, în toată localitate, reabilitarea termică a blocurilor și, nu în ultimul rând, grădinița din Răcari. Toate acestea fac parte din programul regional din Răcari, cu aproape 98% finanțare. Mai așteptăm un pachet pe fonduri europene, dar să vină și deliberarea. Dacă toate aceste schimbări se vor demara în acest an, comunitatea noastră va cunoaște o schimbare radicală din punct de vedere al infrastructurii de toate felurile. Suntem racordați la gaze de mai multă vreme, apă avem în mai bine de jumătate din localitate și cu restul suntem prinși în programul investiții mari, la Compania de Apă Târgoviște- Dâmbovița. Pentru că avem această oportunitate de a accesa fonduri europene prin intermediul Companiei de Apă, n-am mai apelat la PNDL, ne-am axat doar pe reabilitarea de drumuri de la Ministerul Dezvoltării. Nu merge foarte repede treaba, dar sunt convins că în final, toți locuitorii orașului Răcari vor beneficia și de această utilitate”, a declarat primarul Marius Caravețeanu. Orașul Răcari intră, astfel, în rândul comunităților din județul Dâmbovițaaflate în plină dezvoltare, având în vederenumeroasele proiecte aflate deja în desfășurare.