02.03.2017 00:16

Investiții pe bandă rulantă în 2017

Investiții pe bandă rulantă în 2017
Galerie foto

❚ Multe sunt sau se prefigurează a fi pe deja celebra OG 28/2013, dar există și investiții finanțate din bugetul local al comunei ❚ „Sperăm ca, până la jumătatea verii, să avem încă 6 km de drumuri comunale modernizate prin asfaltare în comuna Voinești”, ne-a declarat primarul Sandu Gabriel Dănuț

Interviu cu primarul comunei Voinești, Sandu Gabriel Dănuț

VIOLETA STANCIU


Rep.: Care este programul investițional pe care îl derulați în momentul de față?

- Avem un proiect în derulare pentru care am semnat contractul de finanțare în luna august 2016, procedura de achiziție publică a fost terminată, iar contractul de execuție lucrări a fost semnat. Este vorba de modernizarea prin asfaltare a 6 km de drumuri locale în satele Gemenea - Brătulești și Voinești, pe OG 28/2013. În decembrie 2016, s-a semnat contractul de execuție lucrări, numai că la vremea respectivă am dat sistare din cauza faptului că timpul nu ne-a mai permis să continuăm lucrarea. Acum că primăvara se apropie cu pași repezi, vom emite ordinul de începere a lucrării și sperăm ca, până la jumătatea verii, să avem încă 6 km de drumuri comunale modernizate prin asfaltare în comuna Voinești.

Rep.: Care sunt proiectele de viitor pe care le aveți în vedere?

- Recent am depus la Ministerul Dezvoltării Regionale încă două proiecte pe OG 28. Este vorba de rețea de canalizare în satul Gemenea - Brătulești, pe o lungime de 9 km și modernizare prin asfaltare drumuri de interes local în satele Voinești și Suduleni, pe o lungime de 4 km.

Rep.: Ne puteți da exemple de investiții executate și din bugetul local?

- În luna ianuarie 2017, am executat, cu bani din bugetul local, proiectul intitulat „Modernizare și eficientizare iluminat public pentru satele Gemenea - Brătulești și Oncești”. Au fost montate 240 de lămpi ecologice pe LED. De fapt, acesta este un proiect pe care l-am început în urmă cu trei ani. Aș putea spune că, astăzi, toate străzile principale, și aici mă refer la cele asfaltate din toate cele 7 sate componente ale comunei Voinești, beneficiază de iluminat public eficient cu un consum de energie mai redus cu 30-35% decât consumul pe care-l aveam cu celelalte lămpi montate în urmă cu 15-16 ani, uzate din punct de vedere fizic și moral.