12.12.2018 00:17

Investiții în învățământ și cultură

Investiții în învățământ și cultură
Galerie foto

PETRE DRĂGUȚOIU


Unitățile de învățământ preuniversitar, în primul rând Școala gimnazială cu clasele I-VIII, din satul Poronoica și-au extins spațiul procesului de învățământ și au fost modernizate, deoarece primarul Naie Radu și-a propus, și a realizat în mare proporție, investiții prin POR. Școala gimnaziala cu clasele I-VIII, la centrul comunei Mătăsaru, cu o investiție de peste 80 milioane de lei, tot prin investiții POR, este o prioritate, menționează edilul șef, deoarece populația preșcolară și de la învățământul primar și gimnazial este în creștere. Dispensarul uman al comunei Mătăsaru este de asemenea în extindere, pe două nivele, parter și etaj, cu fonduri de la Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, de 16 milioane lei. Documentația pentru modernizarea celor două cămine culturale se află în prezent spre aprobare la Consiliul Național de Investiții. Edilul șef a subliniat și finalizarea lucrărilor de asfaltare la drumul comunal pe o lunngime de 4,2 km.