05.10.2021 00:13

Investiții importante și pentru unitățile spitalicești Pucioasa, Moreni și Găești

Investiții importante și pentru unitățile spitalicești Pucioasa, Moreni și Găești
Galerie foto

*Pentru Spitalul Orășenesc Pucioasa sunt pregătite două proiecte privind un amplu proces de reabilitare și modernizare, incluzând construirea unui nou ambulatoriu. Valoarea investiției va fi de aproximativ 42 de milioane de lei

*De asemenea, președintele CJD, Corneliu Ștefan, a precizat se pregătesc proiecte și pentru spitalele din Moreni și Găești

 

Sistemul sanitar a fost suprasolicitat în ultimii doi ani din cauza pandemiei de COVID-19. Din acest motiv, autoritățile județene și locale s-au mobilizat să atragă surse de finanțare pentru acest domeniu. Astfel, conducerea Consiliului Județean  a pregătit mai multe investiții importante pentru infrastructura sanitară din Dâmbovița, proiecte care se ridică la o valoare de peste 261 de milioane de lei. Președintele CJD, Corneliu Ștefan a precizat recent că vor avea loc schimbări majore și la unitățile medicale din municipiul Moreni și orașele Pucioasa și Găești.

Pentru Spitalul Orășenesc Pucioasa, Corneliu Ștefan a declarat că sunt pregătite două proiecte, care vor îmbunătății calitatea actului medical. Acesta va fi supus unui amplu proces de reabilitare și modernizare, iar în cadrul acestui proiect va fi construit și un nou ambulatoriu. Valoarea investiției va fi de aproximativ 42 de milioane de lei. De asemenea, președintele CJD, Corneliu Ștefan a precizat se pregătesc proiecte și pentru spitalele din Moreni și Găești.

,,Vreau să menționez că avem mai multe investiții pe sănătate și la unitățile spitalicești din orașele Pucioasa, municipiului Moreni și orașului Găești, unde vor fi realizate proiecte importante. Vreau să încep cu Spitalul Orășenesc Pucioasa, care în pregătire două proiecte foarte importante, acesta fiind singurul spital din zona de nord a județului Dâmbovița. Astfel, acesta va fi reabilitat și modernizat cu o valoare de 32 de milioane de lei, iar în cadrul acestuia va fi construit un nou ambulatoriu cu o valoare de peste 10 milioane de lei.

De asemenea, pregătim investiții importante de reabilitare, extindere și dotare la spitalele din municipiul Moreni și orașul Găești. După cum se poate vedea, chiar ne preocupă infrastructura sanitară. În total, cu proiectele pe care le-am anunțat și pentru Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște, sumele care vor intra în județul Dâmbovița doar pentru sistemul de sănătate se ridică la o valoare de peste 261 de milioane de lei, aproximativ 54 de milioane de euro doar pentru sănătatea dâmbovițenilor și pentru a crea un mediu normal pentru cetățeni” , a transmis președintele CJD, Corneliu Ștefan.

 

 

Ștefan Khalil