22.05.2019 00:18

Învățământul profesional în impas

Învățământul profesional în impas
Galerie foto

❚ „Trebuie aduși specialiști în domeniile respective, pentru a preda disciplinele specifice“, a punctat Emil Poamă, președintele SLI Dâmbovița

 

VIOLETA STANCIU


Reînființarea învățământului profesional, măsură care va fi implementată începând din toamna acestui an, riscă să se confrunte cu o mare problemă, respectiv cu lipsa cadrelor didactice de specialitate! Pauza destul de lungă, de ani buni, de la dispariția acestui tip de învățământ, bazat pe practică, a dus în mod inevitabil la ieșirea din sistem, fie forțat, fie pe cale naturală, a inginerilor de specialitate. „Este una din problemele care va trebui rezolvată, pentru că de-a lungul timpului cadrele didactice, inginerii în mod special, care făceau aceste activități au plecat din sistem, anii trecuți, ca urmare a vechii organizări. Acum trebuie aduși specialiști în domeniile respective, pentru a preda disciplinele specifice. Am înțeles că la momentul acesta este insuficient numărul acestor persoane”, a declarat prof. Emil Poamă, președintele Sindicatului Liber Independent (SLI) Dâmbovița. Potrivit acestuia, aproximativ 28 de clase de învățământ profesional se vor înființa la nivelul județului Dâmbovița, chiar din toamna acestui an, în detrimentul liceelor teoretice, pentru că 30% din numărul total al claselor trebuie să fie de categorie profesională. „Nimeni nu le garantează locul de muncă, dar urmează ca în perioada următoare să fie eficientizată această măsură, să se încheie cu agenții economici niște înțelegeri pentru a permite acestor copii să participe la instruirea practică. Cert este că măsura aceasta va avea o perspectivă benefică, deocamdată o luăm ca și o încercare, urmează să vedem dacă va funcționa și cum”, a precizat liderul SLI Dâmbovița.