14.03.2018 00:25

Inundații în Dâmbovița

Inundații în Dâmbovița
Galerie foto

❚ La Doicești, pe lângă DN71, numeroase locuințe aflate la baza dealului au fost inundate, fiind necesară intervenția echipajelor ISU pentru a scoate apa din gospodării ❚ La Târgoviște, pe câteva dintre principalele artere s-a circulat în condiții de coșmar, din cauza numărului mare de autoturisme, în special a celor de școala de șoferi

CORVIN DUMITRICĂ

 


 

Ploaia care a căzut ieri mai toată ziua a făcut ravagii în județul Dâmbovița. Cantitatea foarte mare de precipitații a cauzat inundații, printre cele mai afectate localități fiind comuna Doicești. Astfel, de-a lungul DN71, gospodăriile aflate la baza dealului au fost inundate, șanțurile nefăcând față șuvoiului de apă. A fost necesară intervenția unor echipaje ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dâmbovița pentru a scoate apa din casele și din curțile oamenilor. Precipitațiile aparent interminabile au îngreunat însă mult treaba pompierilor, în timp ce oamenii își vedeau avutul înghițit de potop.

Mobilizare ISU în județ

Detașamentul de pompieri Târgoviște a intervenit în cartierul Priseaca din mun.Târgoviște pentru evacuarea apei din curțile a 2 gospodării. Garda de intervenție Voinești a intervenit în satul Gemenea din com.Voinești pentru evacuarea apei dintr-o gospodărie (curte și beci). Detașamentul de pompieri Găești a intervenit în satul Telești din com.Ludești pentru evacuarea apei dintr-o gospodărie (curte și casă) și în com.Gura Foii la decolmatarea unui podeț, pentru eliberarea unei căi de acces la 5 gospodării (calea de acces fiind inundată). Detașamentul de pompieri Pucioasa a intervenit în loc. Doicești pentru evacuarea apei din 2 gospodării (2 curți și 1 beci). Detașamentul de pompieri Moreni a intervenit pe strada I.L.Caragiale din mun.Moreni pentru evacuarea apei la o cale de acces spre un bloc de locuințe și în com. I.L.Caragiale pentru evacuarea apei din curțile unor gospodării.

La Târgoviște, intersecții blocate

Pe câteva dintre principalele artere ale municipiului Târgoviște, traficul a fost unul infernal. Cu claxoane, nervi și circulație bară la bară, traficul de coșmar s-a înregistrat în jurul orelor prânzului. Pe lângă principalele artere, a fost aglomerație mare în apropierea instituțiilor de învățământ, acolo unde mașinile părinților care vin săi ia pe cei mici de la cursuri fac zilnic dificilă circulația. Chiar și polițiștii au făcut față cu greu cozilor infernale de autoturisme, iar la un moment dat circulația în intersecții a fost complet blocată.

Oamenii nu erau deloc mulțumiți de situație: ● Se circulă mai rău că în București. Ceea ce vedeam întrecut că se întâmplă în capitală vedem acum și la noi. ● Mașini multe, ploaie mare. Asta e. O să ajungem să plecăm cu o oră mai devreme de acasă pentru a ajunge la timp în celălalt capăt al orașului. ● Străzile nu mai corespund numărului mare de mașini. Sunt străzile de zeci de ani, atunci când circulau câteva mașini. Acum mașini sunt de zeci de ori mai multe iar străzile aceleași. ● Trebuie să avem nervi de oțel și să așteptăm. De fiecare dată când plouă mai mult, traficul se blochează. Pe lângă ploaie, care a făcut ca traficul să fie destul de îngreunat, șoferii spun că și numărul mare de mașini de școală de șoferi face ca în unele situații circulația să fie destul de mult îngreunată.