13.05.2022 00:15

Instruirea privind măsurile de prim ajutor

Instruirea privind măsurile de prim ajutor
Galerie foto

*Ieri a avut loc instruirea elevilor privind măsurile de prim ajutor la Liceul ”Ion Ghica” din Târgoviște, iar cu o zi în urmă, a fost instruit personalul de la Penitenciarul Mărgineni

 

Ieri, 12 mai a.c., un instructor pentru formarea paramedicală de la Centrul de Formare și Pregătire în Descarcerare și Asistență Medicală de Urgență a fost prezent în mijlocul elevilor de la Liceul ”Ion Ghica” din Târgoviște unde a prezentat o serie de măsuri pentru acordarea primului ajutor. Temele au vizat conduita de urmat în cazul unei persoane inconștiente dar care respiră, în situația unei persoane aflată în stop cardio respirator și dezobstrucția căilor aeriere a unei persoane adulte.

Cei aproximativ 100 de elevi prezenți au fost interesați de tematica abordată și au experimentat alături de instructorul nostru unele manevre de prim ajutor. Totodată, în data de 11 mai a.c., un instructor pentru formarea paramedicală de la Centrul de Formare și Pregătire în Descarcerare și Asistență Medicală de Urgență și pompieri de la Detașamentul Moreni au desfășurat o activitate de instruire la Penitenciarul Mărgineni. Aceasta a avut ca temă primul ajutor în cazul autoincendierilor persoanelor private de libertate și modul de acțiune în cazul unui incendiu produs la nivelul camerelor de detenție.

Cele 25 de cadre de la Penitenciarul Mărgineni prezente au fost interesate de informațiile oferite și au exersat alături de instructorul nostru manevrele de prim ajutor prezentate. Scopul acțiunii a fost să formeze deprinderi personalului care acționează pentru stingerea unui incendiu produs în interior și pentru salvarea unei persoane cuprinsă de flăcări.

 

 

V.M.