15.10.2019 00:21

"Instrucție" cu Poliția la CARP "Speranța"


Galerie foto

❚ O nouă activitate de informare, organizată de structura de prevenire a criminalității la Pucioasa, în colaborare cu efective de la Serviciul Județean Anticorupție Dâmbovița

 

V.S.

 


 

La data de 11 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, în colaborare cu efective de la Serviciul Județean Anticorupție Dâmbovița, au organizat o sesiune de informare a personalului de la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor “Speranța” din Pucioasa. Temele abordate au vizat în principiu prevenirea infracțiunilor contra patrimoniului și a înșelăciunilor, îndeosebi a celor prin metoda „împrietenirii”. Polițiștii le-au prelucrat prevederile Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor și le-au prezentat o serie de măsuri pentru protejarea bunurilor personale și a celor de la locul de muncă. Specialiștii de la Serviciul Județean Anticorupție Dâmbovița au informat personalul cu privire la principalele atribuții de serviciu, legislația în vigoare și răspunderea penală în legătură cu infracțiunile de corupție. Activitatea s-a încheiat cu distribuirea de materiale informativpreventive.