30.08.2016 00:19

Insolație pe eșichier

Insolație pe eșichier
Galerie foto

GEORGE COANDĂ


În spiritul tradiției politice strămo șești inconfundabile și profund originale, a început - de fapt a început mai demult, dar acum se accentuează - tontoroiul competitorilor în vederea alegerilor parlamentare de la toamnă sau iarnă, încă nu se știe precis. Dar, față de odinioară, este un tontoroi amețit, așa de amețit că alegătorii de rând – talpa țării – își scuipă-n sân că nu pricep ce se întâmplă, dau cu bobii, și asta exact din cauza tontoroiului. Păi, pe cine și pentru ce să pună ștampila „Votat”? Să o ia din nou în barbă?

Dacă altădată partidele politice vindeau niște imagini promițătoare, roz bonbon – e adevărat, iluzii pierdute – acu’ e o ceață de să pici în nas încurcându- te-n pas, că, de, pas de mai pricepi ceva. Tălpașii ăștia ai patriei, cică electorii, privesc uimiți la mișcările, tertipurile și farafastâcurile șmecherești, mai ales ale marilor competitori, așteaptă de la fiecare un „proiect de țară” fezabil, de cutezanță și anduranță și, deocamdată, nimic. Chiar nimic. Și social-democrații și național-liberalii și ăia din ALDE, și partidul lui Traian Băsescu, care, datorită prestidigitațiilor „omului mării”, parcă ar fi calul lui Făt-Frumos, halind jăratic, dar încă e o mârțoagă, restul nu intră în discuție, fac și desfac fel și chip de mașinațiuni, de „interese de partid”, pe când cu INTERESUL NAȚIONAL au lăsat-o mai moale sau, și mai sigur, pe altă dată. Ca s-o facem și mai lată? Adică mai rău decât acum, dar și în viitor. Deocamdată, asistăm cum în laboratoarele secrete de la Cotroceni se caută „piatra filosofală” care să scoată din cursă PSD și să-i aducă la pierzanie și pe Dragnea și pe Ponta. Însă cea mai mare întrebare încuietoare este cum să-l lovească la mir abitir pe neliniștitul scorpion Traian, care tulbură viforos valurile pe eșichier, tot amenințând că știe el ce știe. Zvon pe „piața surselor”: cică după alegeri dom’ Traian va fi împodobit cu… brățările de oțel ale DNA. Tot zvon: cică, tot după, o să fie dat în gât Klaus. Per che? Om vedea. Doamne, cum i-a mai bătut soarele, în vara asta nebună, la cap pe vajnicii noștri „oameni politici”! Se vede că au căpătat insolație.